Anumite schimbari se produc la nivelul miocardului dupa o despartire traumatizanta sau dupa decesul unei persoane dragi, putand avea repercusiuni grave sau chiar fatale asupra starii de sanatate, demonstrand astfel ca sintagma “a avea inima franta” nu este doar o metafora, relateaza online.wsj.com.
Potrivit Wall Street Journal, Dorothy Lee si sotul ei, cu care era casatorita de peste 40 de ani, se intorceau acasa de la biserica, intr-o seara de iarna, in momentul in care partenerul ei de viata a suferit un infarct cand automobilul lor se inscria intr-o curba.
In urmatoarele minute, Dorothy Lee a reusit sa evite un accident si sa opreasca automobilul, a sunat la numarul pentru urgente si a incercat sa isi readuca sotul la viata inainte de sosirea ambulantei. La spital, la putin timp dupa ce i s-a spus ca sotul ei a decedat in urma unui infarct, inima lui Dorothy Lee a parut ca va ceda si ea. Femeia a acuzat dureri intense in zona pieptului, o puternica stare de lesin, pierzandu-si, in cele din urma, cunostinta.
In urma angiogramei, medicii se asteptau sa gaseasca si sa trateze un anumit cheag de sange care sa fi provocat acele simptome, insa au fost surprinsi sa constate ca inima doamnei Lee nu prezenta nicio urma a vreunui infarct. Artele ei coronare erau foarte curate.
In cele din urma, medicii americani au ajuns la concluzia ca Dorothy Lee a suferit de “sindromul inimii frante”, care ii afecteaza in special pe cei care si-au pierdut de curand partenerii de viata sau pe cineva drag din familie. Aceasta maladie misterioasa imita simptomele unui infarct, fara sa aiba insa vreo legatura cu cauzele reale ale acestei maladii cardiace coronariene.
„Sindromul inimii frante” este cauzat, in general, de o emotie acuta sau de o trauma fizica, in urma carora organismul elibereaza o cantitate prea mare de adrenalina, care copleseste inima. Aceasta “injectie” cu adrenalina are ca efect blocarea ventriculului drept, principala camera de pompare a inimii, intrerupand ciclul de contractii si impiedicand transportul sangelui in organism.
Fenomenul reprezinta un adevarat “soc” pentru inima, explica Scott Sharkey, cardiolog la Minneapolis Heart Institute. “Seamana cu un infarct, cauzat insa de stres, nu de un blocaj al arterelor”.
Din motive care nu sunt deocamdata pe deplin cunoscute, aceasta maladie, cunoscuta si sub numele de “cardiomiopatie provocata de stres”, le afecteaza mai mult pe femeile aflate la menopauza. „Sindromul inimii frante” nu este o maladie curenta, avand o incidenta de doar 1%-2% din totalul pacientilor, acest procent urcand pana la 6% din totalul pacientelor care au suferit deja un infarct.