Împăratul a dat o poruncă foarte aspră împotriva creştinilor, fapt care l-a tulburat adânc pe Nearh, nu de teama chinurilor ce-l ameninţau, ci de teama ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct să se rupă sau să se răcească. Nearh era atât de amărât, încât Polieuct aflând pricina amărăciunii lui şi-a deschis inima, spunându-i: “Nu te teme că porunca împăratului are să ne despartă; în noaptea aceasta am văzut pe Hristos, la Care tu te închini; El m-a dezbrăcat de haina mea murdară şi m-a îmbrăcat cu una luminoasă, m-a urcat pe un cal înaripat şi mi-a zis să-I urmez Lui. Această vedenie m-a hotărât cu totul să fac ceea ce gândeam de mult; căci numai numele de creştin îmi lipseşte. Ai băgat de seamă că ori de câte ori mi-ai vorbit de marele vostru Mântuitor, eu te-am ascultat cuviincios; şi că atunci când mi-ai citit viaţa şi învăţăturile Lui, am rămas uimit de sfinţenia faptelor şi cuvintelor Lui? O, Nearh, dacă m-aş crede vrednic să merg la El, fără să-I cunosc tainele şi fără să fiu bogat, ai vedea izbucnind dorinţa pe care o am să mor pentru slava Lui şi pentru întărirea veşnicelor lui adevăruri!”
