Fortele care actioneaza in teatrul de operatii din Afganistan vor fi suplimentate cu 600 de militari, numarul acestora putand sa ajunga la 1.798. Decizia a fost aprobata de catre Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), in prima sedinta din acest an, care s-a desfasurat ieri, la Palatul Cotroceni.
“In anul 2010, Armata Romaniei va putea participa la misiuni in afara teritoriului statului cu un efectiv de 3.753 militari, forte dislocate, 2.342 militari, si forte dislocabile la ordin, 1.411 militari”, se arata intr-un comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale.
La inceputul lunii decembrie 2009, ministrul interimar de Externe, Catalin Predoiu, anunta, la reuniunea ministrilor de externe NATO de la Bruxelles, ca Romania va suplimenta trupele din Afganistan cu 100 de miilitari. Romania s-a alaturat, astfel, statelor membre care au raspuns apelului presedintelui american de suplimentare a trupelor din zona de conflict.