La începutul lunii decembrie 2009, lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Prahova au fost sesizaţi de către reprezentantul unei societăţi comerciale din Ploieşti, că, în mod repetat, i-au fost solicitaţi bani pentru a beneficia de atribuirea unor contracte privind executarea unor lucrări de construcţie în Bucureşti, contracte de care ar fi urmat să beneficieze prin încredinţare directă şi nu prin licitaţie. Cel care pretindea că ar avea uşile deschise la funcţionari din cadrul Primăriei generale a Capitalei era vicepreşedintele unei asociaţii de revoluţionari, M.G., de 56 de ani. Administratorul societăţii din Ploieşti “cotizase” din octombrie până la începutul lunii decembrie cu sume care aveau să totalizeze 13.100 de lei.
Şi încă 100 de euro, de la oamenii legii !
De îndată ce a fost sesizată poliţia, s-a luat legătura cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, care a organizat flagrantul. Astfel după cum avea să precizeze, ieri, procurorul Daniel Ghiţă, “o mie de euro i-au fost oferiţi de către denunţător, fiind astfel prins în flagrant. A recunoscut că a mai primit bani de la acelaşi reprezentant al firmei de construcţii din Ploieşti. (…) Esenţial este, în astfel de cazuri, în afară de reţinerea şi trimiterea în faţa instanţei a celui în cauză, şi recuperarea prejudiciului”.
Şi, după cum avea să afirme subcomisarul de poliţie Ginel Preda, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor acestuia. Iar printre bunuri figurează şi un autoturism Mercedes, care se afla, ieri, chiar în curtea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova (în foto). În ceea ce priveşte suma de 13.100 de lei, “ s-au luat măsurile specifice pentru recuperarea acesteia”.
Alţi 18.000 de euro
Se pare că, după înscrisurile găsite la percheziţia Mercedesului, acelaşi vicepreşedinte al asociaţiei de revoluţionari ar mai fi păcălit, tot pretinzând că are cunoştinţe în medii sus-puse ale administraţiei, şi alţi reprezentanţi de societăţi comerciale. “Din datele pe care le avem până acum la dispoziţie, există indicii că M.G. a pretins şi primit de la reprezentanţii acestor firme diferite sume pentru a intermedia anumite servicii (…) Există, de asemenea, dovezi că de la un alt reprezentant al unei firme ar fi primit chiar 18.000 de euro (procuror Daniel Ghiţă).
Dacă se folosea de calitatea de revoluţionar ? Se pare că da, cât timp, ar fi spus că, “ în calitatea sa de vicepreşedinte al << Ligii Naţionale a Luptătorilor din decembrie 1989 a eroilor martiri>>, poate să obţină anumite contracte, fiind scutit de participare la licitaţie”.
Autovehiculul fantomă
Şi autoturismul aflat în curtea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova are o poveste aparte. Astfel, conform celor declarate ieri de către subcomisarul Ginel Petre, M.G. ar fi condus autoturismul fără să fie înmatriculat, încercând astfel să ofere piste false. De asemenea, au fost folosite şi numere de înmatriculare ale altor autoturisme radiate !
M.G. a fost reţinut preventiv de către procurori pentru 24 de ore, iar ulterior, Tribunalul Prahova a dispus măsura arestării preventive pentru 29 de zile.
Fl. TĂNĂSESCU