Elevii de clasa a XII-a au participat, ieri, la simularea probei de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat, desfăşurat în peste 1.400 de unităţi de învăţământ liceal din toată ţara. La nivelul judeţului Prahova, simularea a fost organizată în 45 de unităţi de învăţământ liceal. Potrivit procedurii elaborate în acest sens de către ministerul de resort, candidaţii au avut la dispoziţie maximum 90 de minute pentru rezolvarea cerinţelor şi a demonstra că au cunoştinţe în următoarele domenii: Concepte de bază privind sistemul de calcul; Utilizarea computerului şi organizarea fişierelor. Sisteme de operare; Procesoare de texte; Procesoare de calcul tabelar; Prezentări; Baze de date; Mijloace moderne de comunicare’ Reţeaua internet. Pe 25 ianuarie 2010, se va finaliza corectarea lucrărilor, după care se vor centraliza rezultatele şi vor fi transmise la Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Săptămâna trecută, inspectorul şcolar general al judeţului Prahova, Nicolae Angelescu, şi informaticianul Inspectoratului Şcolar au participat, la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la o sesiune de instruire pentru pregătirea simulării acestei probe. În Prahova, s-au înscris 10.060 candidaţi la examenul de bacalaureat, dintre care mai mult de 2.000 fac parte din seriile anterioare.
Ana M.
Acasă Cultură/timp liber Proba de evaluare a competentelor digitale, pentru bacalaureat – simulatã ieri














