Numarul dosarelor de insolventa aflate pe rol, anul trecut, a fost dublu fata de 2008


*Din lipsa acuta de judecatori, au fost solutionate doar jumatate dintre cele 2.332 de cauze

In anul precedent, criza economico-financiara i-a obligat pe administratorii a circa 19.500 de societati comerciale din intreaga tara sa-si traga definitiv obloanele, numar in crestere cu 30 la suta fata de 2008, potrivit analistilor economici. Din nefericire, nici in 2010 vestile nu sunt imbucuratoare ba, dimpotriva, este de asteptat ca numarul falimentelor sa creasca intrucat, cel putin deocamdata, economia nu da niciun semn de redresare. Si unde se poate vedea cel mai bine amplitudinea acestui fenomen decat pe holurile instantelor, asa ca ieri am avut un dialog pe aceasta tema cu judecator Alina Anton, vicepresedintele Tribunalului Prahova:

– Cate dosare avand ca obiect falimentarea unor firme ati avut pe rol, in anul precedent ? Comparativ cu anul 2008, numarul acestora a fost in crestere sau in scadere ?
– In anul 2009, pe rolul Tribunalului Prahova au existat 1.219 dosare avand ca obiect insolventa, la care s-a adaugat stocul ramas din 2008, respectiv 1.113 dosare. Deci, vorbim despre un total de 2.332 de dosare, fata de 1.618 de dosare avute pe rol in 2008. Cu alte cuvinte, volumul de activitate al magistratilor nostri s-a dublat, anul trecut, an in care au fost solutionate 1.039 de dosare, reprezentand tot atatea firme falimentare. In alta ordine de idei, as mai preciza si faptul ca la nivelul Tribunalului Prahova nu functioneaza o sectie specializata de insolventa, ci in cadrul sectiei comerciale si de contencios administrativ exista complete specializate in materie de insolventa, judecatorii respectivi solutionand si astfel de litigii. Ar fi trebuit ca, incepand cu 1 ianuarie 2010, sa se infiinteze la nivelul tribunalelor care functioneaza in aceeasi localitate cu cea a unei Curti de Apel, cum este si cazul Tribunalului Prahova, sectii de insolventa. Insa, aplicarea prevederilor acelei ordonante de urgenta a Guvernului au fost amanate pentru 1 ianuarie 2011.
– Care au fost sectoarele cele mai afectate de pe urma crizei si, ulterior, au falimentat?
– Cel mai mare numar de dosare de insolventa ne-a parvenit de la firme din sectorul confectiilor, al constructiilor, precum si din industria farmaceutica. Am avut, de asemenea, pe rol si dosare ale unor societati din industria de mobila, din domeniul imobiliar, din cel al comertului s.a.
– Asa cum spuneam, specialistii estimeaza ca numarul falimentelor ar putea creste, in acest an, cu 15-20 la suta, urmare a efectelor recesiunii. In astfel de conditii, poate asigura Tribunalul Prahova o solutionare intr-un timp cat de cat rezonabil si a unui asemenea gen de dosare, data fiind, din cate stim, lipsa de judecatori cu care se confrunta institutia dv ?
– Nu, din pacate. Si asta deoarece Tribunalul Prahova figureaza, in momentul de fata, cu cel mai mare numar de posturi de judecatori vacante din tara, respectiv 10. La acestea se adauga 5 posturi temporar vacante, intrucat judecatorii in cauza sunt in concediu pentru ingrijirea copilului, plus un judecator suspendat. Cu alte cuvinte, din 40 de judecatori cati figuram in schema, suntem efectiv in activitate doar 24. Si nici nu exista, din pacate, cel putin in momentul de fata, vreo cale de iesire din acest impas. Asteptam organizarea de catre Consiliul Superior al Magistraturii a concursului pentru promovarea in functii de executie, prevazut pentru lunile mai-iunie 2009, insa din semnalele pe care le avem, sunt foarte putini judecatori care activeaza la judecatoriile din judet arondate Tribunalului Prahova care indeplinesc conditiile pentru promovarea in asemenea functii.
– Din datele pe care le detineti, sunt dese cazurile in care societatile comerciale declarate insolvabile nu-si pot achita integral datoriile catre terti? Daca da, ce prevede legea in astfel de situatii?
– Sunt destule astfel de situatii. Potrivit art. 123 din Legea nr. 85/2006 privind falimentul, exista o anumita ordine in privinta achitarii creantelor de catre firma respectiva. In primul rand, se achita taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin lege, inclusiv cheltuielile necesare conservarii si administrarii bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor angajatilor. Urmeaza, apoi, creantele izvorate din raportul de munca, precum si cele reprezentand creditele, cu dobanzile aferente, acordate de institutiile de credit dupa deschiderea procedurii; creantele bugetare, precum si cele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti; creantele reprezentand sumele stabilite de judecatorul sindic pentru intretinerea debitorului si a familiei sale, daca acesta este persoana fizica; debitele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii etc. De asemenea, in cazul societatilor pe actiuni (SA) si al societatilor cu raspundere limitata (SRL), in masura in care se constata ca anumite persoane prin faptele savarsite au cauzat starea de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, se procedeaza la atragerea raspunderii respectivelor persoane. Faptele ce pot atrage acest tip de raspundere sunt de natura celor reglementate prin art. 138 din Legea falimentului, cum ar fi: folosirea bunurilor sau a creditelor firmei in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; efectuarea unor acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; dispunerea, in interes personal, a continuarii unei activitati care ducea, in mod vadit, firma la incetarea de plati; deturnarea sau ascunderea unei parti din activul firmei ori marirea, in mod fictiv, a pasivului acesteia. In masura in care nu exista astfel de persoane a caror raspundere ar putea fi atrasa, iar firma falimentara nu are in patrimoniu active sau sume de bani suficiente pentru achitarea debitelor catre creditorii inscrisi la masa credala, acestia din urma raman, din pacate, cu paguba.
– Ce se intampla insa in cazul societatilor in nume colectiv (SNC) si al societatilor in comandita simpla ajunse in faliment?
– In astfel de cazuri, asociatii acestora raspund solidar si nelimitat cu persoana juridica debitoare, caci atragerea raspunderii asociatilor sau a actionarilor nu este conditionata de existenta culpei. Cu alte cuvinte, daca astfel de societati ajung in stare de insolventa, asociatii sau actionarii acestora vor raspunde cu propriul lor patrimoniu, chiar si in cazul in care n-au savarsit fapte ilicite, de natura celor mentionate.
Dumitru CONSTANTIN