Piata auto nu isi va reveni nici in 2010, spun specialistii, cel putin in primul semestru. Si asta pentru ca, in ceea ce priveste importul de masini second-hand sau chiar cumpararea de cele noi, direct de la reprezentanta, taxa de poluare continua sa dea batai de cap prahovenilor. „Ne-a omorat taxa asta”, se plang cei care vor sa achizitioneze o masina. Specialistii prahoveni, de pe aceasta piata, sustin ca ritmul descendent a continuat si in ianuarie, scazand, la nivel national, pana la aproape 5.000 de masini, cu aproape 30% sub nivelul atins in aceeasi perioada a anului trecut. “Pentru piata auto, luna ianuarie a fost una foarte slaba, sub nivelul de anul trecut. Singura marca ceva mai bine vanduta a ramas Dacia”, ne-a declarat Costantin Avram, reprezentantul unei firme de profil, din Ploiesti. Acesta ne-a mai spus ca revenirea taxei de poluare, dar si lipsa creditarii, au reprezentat principalele motive care au tinut clientii departe de showroomuri si in aceasta luna. “Luna ianuarie 2010 a fost mai slaba, din punct de vedere al vanzarilor, fata de decembrie 2009, dar si in comparatie cu ianuarie anul trecut. Luna aceasta, taxa de poluare a afectat cel mai mult vanzarile auto”, a mai spus interlocutorul nostru.
Si lipsa de informare reprezinta un criteriu principal care a condus la o scadere a numarului de tranzactii pe aceasta piata. Multi dintre cei care vor sa isi cumpere o masina noua sau sa aduca una din strainatate pe care sa o inmatriculeze in tara nu sunt bine informati cu privire la taxa de poluare. Taxa poate urca si la peste 1.000 de euro in cazul unui motor Euro 4 de 1,9 litri. Pe de alta parte, pentru motorizarile Euro 5 sau hibride, taxa de poluare este zero. In acelasi timp, pe fondul relansarii programului “Rabla”, se intrevede o revenire a vanzarilor de masini, dar 2010 va fi opusul lui 2009 – prima jumatate va fi slaba, iar din semestrul doi piata va reveni pe un trend ascendent. “Situatia economica se va imbunatati, transa imprumutului de la FMI va veni, iar vanzarile de masini vor creste. Creditarea inca nu s-a dezghetat, dar in showroomuri sunt multi clienti care vin si intreaba, asadar potential exista. Estimam ca, in luna iunie, va exista o scadere zero a pietei, cand vanzarile vor fi similare cu cele de anul trecut”, a mai spus Costantin Avram.
Nici piata auto SH nu merge mai bine. De exemplu, targul auto organizat pe DN1 intre Ploiesti si Bucov, la intersectia cu soseaua care duce spre Tantareni, s-a inchis. Acum, proprietarii isi expun masinile pe marginea drumului. „Aveam un spatiu destul de mare aici, dar proprietarii terenului au decis sa il inchida si sa nu ne mai lase. Poate si pentru ca nu mai mergea afacerea. Am inteles ca o sa vanda terenul sau ca o sa construiasca un loc de agrement aici, nu stim”, ne-a spus Gica, un bisnitar de masini, din Ploiesti. Acesta a mai spus ca foarte greu reuseste sa vanda o masina, si asta la pret cu mult sub cota pietei. „Singura varianta, daca vrei sa vinzi o masina, este sa vii cu un pret cu mult mai mic fata de ce ofera ceilalti proprietari. Lucrurile nu mai merg deloc cum mergeau odata. Am adus masini de afara, o perioada, dar cu taxa am fost nevoit sa vand numai masini inmatriculate. Oricum, vanzarile sunt cu mult mai mici fata de ultimii ani”, ne-a mai spus interlocutorul nostru. Daca in cea de-a doua jumatate a anului piata auto isi va reveni, ramane de vazut. Cert este ca pana nu se rezolva problema somajului si a creditarii, numarul celor care isi vor permite sa cumpere masini va fi din ce in ce mai mic.
Marius GHEORGHE