Nu se inregistreaza, deocamdata, cereri pentru biletele de tratament !

Dupa mai multe zvonuri cu privire la modificarea normelor de acordare a biletelor de tratament balnear – iata ca veridicitatea acestei informatii a fost validata de catre reprezentantii Casei Judetene de Pensii Prahova.
In consecinta, daca pana in 2009 pensionarii beneficiau de bilete de tratament in functie de ordinea depunerii cererilor, din 2010 aceasta norma este abrogata. „Incepand cu anul 2010, repartitia biletelor de tratament balnear se face in functie de noi criterii. Pensionarii nu mai trebuie sa se grabeasca sa depuna cererile, intrucat vechiul criteriu care tinea cont de ordinea depunerii cererilor va fi inlocuit de criterii distincte pentru pensionarii asigurati, persoane cu handicap sau beneficiari de legi speciale”, ne-a declarat Iulian Botoc, sef Serviciu Comunicare din cadrul Casei Judetene de Pensii Prahova. Acesta a mai spus ca noile formulare de cereri cat si aplicatia informatica urmeaza sa soseasca la CJP in perioada urmatoare. Mai mult decat atat, data de la care vor putea fi preluate cererile va fi anuntata in cel mai scurt timp. Pentru ca este un subiect de interes, vom anunta cititorii nostri imediat ce aceasta data va fi stabilita, prezentand si alte informatii cu privire la modul concret de acordare a acestor bilete de tratament, astfel incat sa evitati statul inutil la coada.
Conform reprezentantilor institutiei, in primele doua zile ale acestui an circa 30 de pensionari au trecut, deja, pe la ghiseele CJP pentru a se interesa de acordarea acestor bilete.
Marius GHEORGHE