Lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova şi cei din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au prins în flagrant două grupuri de persoane care furau componente de cale ferată, informează Biroul de presă al IJP Prahova.
Ieri, în jurul orei 13.40, în zona Crângul lui Bot, B. Gabriel, de 37 ani şi P. Ionuţ, de 24 ani, ambii din comuna Târgşoru Vechi, au fost descoperiţi de poliţişti în timp ce sustrăgeau două bucăţi de cale ferată de aproximativ 2 m fiecare, pe care le tăiaseră din linia de cale ferată aflată în zonă.
Tot ieri, la km. 67, în zona podului de cale ferată ce traversează râul Teleajen, au fost depistaţi S. Costin, de 15 ani, din comuna Apostolache şi R. Cristian, de 16 ani, din comuna Valea Călugărească, care sustraseseră mai multe componente ale podului de cale ferată.
În niciunul dintre cazuri, traficul feroviar nu a fost perturbat, iar piesele sustrase au fost recuperate în totalitate, suspecţii fiind cercetaţi penal în stare de libertate, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.