Dupa cum am scris si in ziarul nostru de miercuri si, respectiv joi, in Urlati, in rastimp de numai doua zile, la inceput de an, au fost comise doua crime. Si, ca un facut, omuciderile s-au succes intr-un rastimp de … 18 ore, in zilele de 4 si, respectiv, 5 ianuarie.
In prima zi au cazut victime doi frati, care au fost ucisi cu bestialitate chiar de catre vecinul acestora, pentru simplul fapt ca acestia refuzasera sa-i inapoieze un casetofon, iar in cea de-a doua – o batrana de 80 de ani.
Conform unui comunicat primit de la Politie, specialistul in omoruri din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Prahova face urmatoarele precizari: “ Cele doua cazuri nu au nicio legatura intre ele, fiind o coincidenta nefericita, faptul ca au fost comise pe raza aceleiasi localitati, intr-un interval de circa 18 ore”.
De asemenea, se reaminteste faptul ca in Urlati a mai fost comis un omor, tot in cursul anului 2009, pe fondul consumului de alcool. Si, pe mai departe, se stipuleaza ca “este de notorietate faptul ca Urlatiul este amplasat intr-o zona viticola, vinul fiind nelipsit din gospodariile oamenilor”.
Totodata se mai aminteste: “Cele doua infractiuni au fost comise in locuinte, in afara posibilitatilor de interventie ale politiei.(…) In ambele cazuri, consumul de alcool era o obisnuinta, o constanta si nu ceva ocazionat de perioada Sarbatorilor de Iarna”.
Paradoxul face ca autorii crimelor sa nu fi avut antecedente penale. Si, ca eventuala “justificare” in cazul celor doi frati omorati in propria locuinta, se face remarca: “Autorul era cunoscut cu dizabilitati psihice” !
Cat priveste cea de-a doua crima, se spune: “Agresorul si-a indreptat furia impotriva unei femei fara adapost, pe care sotia acestuia o invitase in casa”.
Asadar “persoana cu dizabilitati psihice”, ” furie impotriva unei femei” si faptul ca “vinul nu este lipsit din gospodariile oamenilor” au condus la crime odioase, carora le-au cazut victime trei persoane, cand de-abia incepuse anul…
(F.T)













