Desi s-au anuntat reduceri semnificative la articolele de mobilier, comerciantii ploiesteni cu care am stat de vorba ne-au spus ca, din contra, acestea vor veni de la producatori cu preturi mai mari. Asta pentru ca materia prima s-a scumpit, singurele reduceri de care se pot bucura prahovenii care s-au hotarat sa isi schimbe mobilierul fiind acelea pe care le propun comerciantii, in cadrul unor oferte. “Producatorii ne-au anuntat ca vor ridica preturile la mobila, deoarece materia prima s-a scumpit, astfel ca, pentru a atrage cat mai multi clienti, al caror numar a scazut fata de anii trecuti, vom face chiar noi promotii la diferite produse. De altfel, in prezent, se bucura de asemenea promotii clientii fideli, precum si cei care cumpara mai multe piese de mobilier de la noi, in aceeasi zi, iar in Ploiesti asiguram inclusiv transportul gratuit al mobilierului achizitionat”, ne-a precizat Anca Gheorghe, un comerciant de mobila ploiestean.
Cu toate acestea, clientii ce trec pragul magazinelor de mobila si care au plecat de acasa cu gandul ca vor gasi reduceri semnificative nu sunt prea incantati de faptul ca preturile, care deja li se par piperate, se maresc si mai mult. “Am venit sa imi cumpar o mobila de bucatarie si ma asteptam ca, in aceasta perioada, sa gasesc reduceri semnificative, insa, din contra, mi s-a spus ca preturile vor creste in curand, astfel ca trebuie sa ma grabesc! Ca urmare, o sa incerc sa imprumut de undeva bani ca sa pot lua ceva cat de cat de calitate, deoarece nu in fiecare an imi schimb mobila”, ne-a precizat Ion Petru, din Ploiesti.
In ceea ce priveste preturile articolelor de mobilier, trebuie sa retineti ca, in prezent, o canapea se vinde intre 700 de lei si 9.199 de lei, o biblioteca are pretul cuprins intre 1.700 lei si 1.800 de lei, iar cel al unei mese variaza intre 500 de lei si 1.600 de lei, in functie de materialul folosit. In ceea ce priveste pretul unei mobile de bucatarie cu mai multe accesorii, printre care se regasesc o hota si un aragaz, acesta ajunge chiar la suma de 4.000-5.000 de euro.
Anemary GRIGORE