Opera nepieritoare a genialului nostru poet national Mihai Eminescu a constituit inca din timpul vietii poetului si va constitui si in viitoarele veacuri, un izvor de inspiratie, viu si inepuizabil, cu deosebire pentru toate generatiile de compozitori romani, dar si din alte zone ale planetei.
“Incepand din indepartata antichitate – spunea in anul 1935 cel mai mare muzician roman, genialul compozitor si interpret George Enescu – poezia si muzica, cuvantul si tonul au mers impreuna, adesea contemplandu-se, completandu-se…Din imbinarea cuvantului cu muzica s-au nascut si se vor naste noi opere divine, nemuritoare”.
Datorita celor doua principale trasaturi – muzicalitatea si cantabilitatea -care caracterizeaza versul eminescian, opera poetului national a dat nastere la sute de lucrari muzicale, de la genurile cele mai accesibile – liedul, romanta, madrigalul, muzica corala – pana la cele mai ample si complexe – poemul simfonic, simfonia, cantata, oratoriul, opera si balet.
In acest sens, prin contactul direct al poetului cu reputatii compozitori ai vremii sale – Alexandru Flechtenmacher, Eduard Caudella, G.Scheletti, Ciprian Porumbescu, Emil Montia, Teodor T.Burada, Carol Decker, George Stephanescu, Constantin Dimitrescu, Gheorghe Dima, L.A.Wiest, Tudor Flondor, Eduard Wachmann etc. – o seama de opusuri, mai ales lieduri, romante, madrigale, muzica corala, au rasunat in concerte si recitaluri publice inca din ultimul deceniu al vietii nemuritorului poet.Cele mai multe lucrari au fost insa scrise si cantate, din toate genurile muzicale in secolul XX, cu deosebire in cea de-a doua jumatate a acestui an.
Celebrele opusuri eminesciene Peste varfuri, Dintre sute de catarge, Stelele-n cer, La mijloc de codru des, La steaua care a rasarit, Si daca ramuri bat in geam, O, mama, O, ramai, Trecut-au anii, Ce te legeni codrule, La mijloc de codru des, Codrule, codrutule, Mai am un singur dor, Ce-ti doresc eu tie, De ce nu-mi vii?, Somnoroase pasarele, Pe langa plopii fara sot, Doina, Rugaciune s.a., au cunoscut diverse variante muzicale sub pana inspirata a peste 250 de compozitori profesionisti, dintre care amintim numai cateva nume dintre cele mai cunoscute: Mihail Jora, Mihail Andricu, Alfred Alessandrescu, Nicolae Bretan, Tudor Ciortea, Paul Constantinescu, Martian Negrea, Ioan D.Chirescu, Mircea Badulescu, Pascal Bentoiu, Alexandru Pascanu, Nicolae Brandus, N.Branzeu, W.Berger, D.D.Botez, N.Coman, Teodor Grigoriu, Ion si Gh.Dumitrescu, Constantin Arvinte, Felicia Donceanu, Th.Bratu, Th. Dragulescu, G. Serban, Radu Paladi, Doru Popovici, Zaharia Popescu, Vasile Donose etc..In acest context, celebrul poem “Luceafarul” a inspirat de-a lungul timpului, 15 compozitori de renume national, care au dat viata unor lucrari ample:poem simfonic, simfonii, oratorii, opere, cantate, balet etc.
Prin exceptionala forta a imaginilor sale, creatia eminesciana a inspirat si pe genialul compozitor si interpret George Enescu.Inca din 1916, celebrul compozitor s-a oprit la poemul “Strigoii”. A dorit sa compuna un amplu oratoriu dramatic pentru orchestra mare, recitator, cor si solisti.Lucrarea a ramas in stadiul de proiect. A fost reluata mai tarziu de cunoscutul compozitor Nicolae Brandus, care in 1966 a izbutit sa realizeze o exceptionala opera pantomima, de factura moderna, intitulata “Logodna”.
In acelasi timp, George Enescu si-a propus o lucrare simfonica inspirata din poezia “Mai am un singur dor”. Proiectul inceput in perioada interbelica a fost intitulat Simfonia nr.5 in Re Major, pentru tenor si cor de femei.Una dintre ultimele schite ale lucrarii a fost scrisa in anul 1941, la vila Luminis din Sinaia. Lucrarea aflata in manuscris – fara a fi terminata – s-a pastrat in arhiva Muzeului National “George Enescu” fiind continuata, dupa ample studii, de eminentul compozitor Pascal Bentoiu. A fost prezentata publicului in prima auditie, in anul 1996, de catre Orchestra Nationala Radio, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu.
Nemuritoarea creatie eminesciana a inspirat si pe stralucitul compozitor Paul Constantinescu, care a compus in anul 1954 cele 4 exceptionale madrigale: Peste varfuri, Stelele-n cer, Freamat de codru, La mijloc de codru des – pentru un cvartet vocal. Ulterior, cele 4 madrigale au fost orchestrate pentru cor de camera si imprimate pe disc de celebrul cor national de camera “Madrigal”, sub conducerea inegalabilului dirijor Marin Constantin.
Un loc special in promovarea creatiei eminesciene revine maestrului emerit al artei Gheorghe Dumitrescu, care a scris 25 de madrigale pe versuri eminesciene, opera in patru acte Geniu pustiu si oratoriile”Pamant, dezrobit” si “Soarele neatarnarii”, pe care distinsul compozitor le-a compus in ultimele decenii ale vietii.
Opera eminesciana a stat la baza a zeci si zeci de lucrari corale, parte dintre acestea fiind imprimate de Casa de discuri Electrecord, posturi nationale de radio si televiziune.Amintim in acest sens, publicarea in 1989 a unui Album omagial de muzica corala, cuprinzand 26 adevarate bijuterii ale genului, semnate de 20 de compozitori.Tot in acel an – cu ocazia Centenarului trecerii, in lumea cea vesnica, a poetului – au fost puse la dispozitia publicului doua discuri speciale, sub genericul “Mai am un singur dor”, cuprinzand cele mai frumoase si indragite romante inspirate de creatia eminesciana, in interpretarea unor solisti de renume.Mari ansambluri simfonice si corale romanesti au inscris in repertoriul lor, permanent, lucrari muzicale pe versuri eminesciene ce au rasunat in diverse concerte publice.
Prof.dr.Alexandru I.BADULESCU
