După ce doi fraţi din Urlaţi au fost ucişi, în propria casă, de un tânăr cu probleme psihice, acum, o femeie de 80 de ani a fost bătută până când a rămas fără suflare.
Bătrâna rămăsese fără locuinţă după ce fusese dată afară din casă de copiii săi. O femeie din Urlaţi i-a oferit o cameră, fără să ceară, însă, permisiunea soţului său. După ce s-a îmbătat, bărbatul, despre care se ştia că devine violent după ce bea, a început să o lovească pe bătrâna fără adăpost până a doborât-o. Autorităţile susţin că femeia avea 5 coaste fracturate şi că murit înecată cu propriul sânge.
După ce a săvârşit fapta, ucigaşul s-a culcat liniştit în camera alăturată. Acum, este anchetat pentru omor şi riscă să petreacă următorii 25 de ani după gratii.