
Ploieştenii nu mai reclamă firmele care funcţionează în incinta blocurilor
În foarte multe părţi ale oraşului Ploieşti, la parterele unor blocuri îşi desfăşoară activitatea fel şi fel de firme, de la magazine alimentare la magazine de bijuterii, restaurante, pizzerii, cabinete notariale, medicale ş.a. Chiar dacă acestea se bucură de un număr mare de clienţi, există şi persoane pe care le deranjează existenţa lor. Este vorba despre locatarii acestor blocuri, aceştia fiind deranjaţi, după caz, de mirosuri specifice mâncării tip fast-food, de gălăgie, de lipsa locurilor de parcare, acestea fiind ocupate de clienţii respectivelor firme şi lista continuă!
„Avem la parterul blocului nostru o pizzerie şi suntem deranjaţi zi de zi, seara de seară, de zgomotul pe care îl fac clienţii acesteia, de lipsa locurilor de parcare, dar şi de mirosul care ne intră în case. Suntem deranjaţi de acest lucru, însă ce să facem?! Asta este situaţia!”, ne-a precizat Iuliana G., un locatar al unui bloc din centrul oraşului.
Totuşi, chiar dacă foarte mulţi locatari sunt deranjaţi de firmele care îşi desfăşoară activitatea în incita blocurilor în care aceştia locuiesc, puţini mai sunt cei care şi reclamă acest lucru. „Anii trecuţi primeam reclamaţii pe acestă temă de ordinul sutelor, însă, în prezent, acestea s-au diminuat semnificativ. De exemplu, anul trecut am avut numai două astfel de reclamaţii. Acestea se refereau la faptul că unele firme şi-au schimbat activitatea şi nu au cerut aprobarea asociaţiei de proprietari şi a vecinilor pentru a realiza acest lucru, aşa cum prevede legea. În plus, avem şi aproximativ cinci dosare mai vechi pe rol. În aceste cazuri, unele firme care şi-au deschis activitatea în apartamente, fără aprobare, au fost reclamate de locatarii din blocurile în cauză şi astfel s-a ajuns în instanţă. Am avut şi un caz cu o firmă de contabilitate care s-a oferit să le suporte locatarilor blocului în care intenţiona să îşi deschidă activitatea lucrările de reparaţii, precum şi să reabiliteze termic blocul, însă asociaţia de proprietari nu a acceptat”, ne-a precizat Ion Stan, directorul Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Ploieşti.
La polul opus, însă, se regăsesc neînţelegerile între cetăţeni. Se reclamă orice! De la diverse probleme la contorizarea gazelor până la faptul că unele persoane au cinci-şase câini sau pisici în apartamente. „Neînţelegerile dintre cetăţeni sunt în topul reclamaţiilor care se înregistrează la noi. Oricum, din fericire, dintre cele aproximativ 1700 de asociaţii de proprietari ploieştene, în jur de 1000 nu au avut probleme, se înţeleg şi se gospodăresc”, ne-a mai precizat interlocutorul nostru.
Anemary GRIGORE














