Autoritåţile încearcå så tureze motoarele întreprinderilor mici şi mijlocii

Aşa cum scriam într-un recent număr al cotidianului nostru, dintre cele aproximativ 800.000 de societăţi comerciale înregistrate în ţara noastră, mai bine de 80 la sută fac parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii. În ţările europene dezvoltate, acest sector este cel mai dinamic, reprezentând fundamentul creşterii economice şi, de aici, al nivelului de trai. În România, însă, motorul acestui sector funcţionează, din nefericire, mai mult gripat. Acesta a fost, probabil, principalul motiv care a determinat conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri să lanseze, cu câteva zile în urmă, proiectul „Elaborarea strategiei guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului IMM, în perioada 2009 – 2013”, în valoare de 3.489.040 de lei, sumă din care 85 la sută va fi asigurată din Fondul Social European.
În linii mari, acest proiect – a cărui împlementare durează 6 luni – îşi propune, potrivit comunicatului remis presei de ministerul menţionat, să analizeze modele de bune practici existente în alte state membre ale Uniunii Europene, să elaboreze studii privind situaţia actuală a IMM-urilor din România şi accesul acestora la finanţare, precum şi o analiză a sistemului educaţiei antreprenoriale din ţara noastră. Aşadar, nu ne rămâne decât să aşteptăm trecerea celor 6 luni, pentru a vedea în ce măsură fondurile amintite au fost sau nu cheltuite cu folos.
C.D.