Guvernul extinde cu un an termenul de acordare a contravalorii in lei a trusoului pentru nou-nascuti. Executivul nu va acorda nici anul acesta un trusou constand in produse de ingrijire si haine pentru nou-nascuti. Ca si in ceilalti ani, in locul trusoului parintii vor primi o suma de bani, a declarat ieri premierul Emil Boc.
Executivul a hotarat ca suma de bani sa fie majorata de la 150 de lei, cat era pana acum, la 200 de lei. Exista insa si o conditie: vor beneficia de acesti bani, numai cei care au venituri reduse. “Putem ridica eventual valoarea acestui trusou la 200 lei, dar restrans la persoanele care au, intr-adevar, nevoie de aceasta protectie sociala” a spus Emil Boc, in sedinta de Guvern de ieri.