Sub presiunea vizitei specialiştilor de la forurile europene, de ale căror concluzii depinde acordarea sau nu a celorlalte tranşe de împrumut, bugetul de stat pentru anul 2010 a fost transformat într-un adevărat elastic.
Care mai de care trage de bietul proiect de buget, în speranţa că, până la urmă, se vor mai găsi niscaiva resurse pentru acoperirea golurilor. Numai că, la ordinea zilei fiind acum cuvântul criză, nimeni nu poate să închidă ochii atunci când se pune problema majorării de fonduri. Şi, după cum s-a constatat, nici cu forţările nu ţine – a se vedea bulversarea majorării punctului de pensie – ministrul Finanţelor anunţând că dacă se merge pe astfel de strategii, atunci, el este dispus să renunţe la funcţie.
Cert este că, mai mult decât oricând, bugetul din acest an nu este pe placul nimănui. Degeaba parlamentarii au venit cu peste 6.500 de amendamente – ceea ce înseamnă cam tot atâtea propuneri de suplimentări de fonduri – fiindcă nimeni nu zice: “Ia de colea, renunţ eu, ca să mai pună la tine”. Nu. Nici Superman dacă ar veni şi-ar trage de bugetul elastic, tot n-ar mai avea de unde să se găsească fonduri în plus ca să fie mulţumiţi tot aceia care cer bani mai mulţi.
Numai că, supăraţi că nu sunt bani anul acesta nu sunt doar cei din tabăra opoziţiei, ci şi aceia de la putere. Pentru că, dacă acum câteva zile circula o informaţie conform căreia parlamentarii care vor vota bugetul pe 2010 vor primi pentru colegiile lor câte 70.000 de euro, acum, se pare că nici cei de la PD-L nu vor mai primi vreun sfanţ.
Şi, de aici, să te ţii balamuc! Fie pe bloguri, fie sub protecţia anonimatului, democrat-liberalii au început să se revolte, ba unii dintre ei susţin că au fost transformate în “cârpele partidului, care trebuie să execute ordinele de sus” sau că “partidul a început să se oligarhizeze”.
Evident că, atunci când este vorba despre împărţirea de funcţii şi de bani, nu toţi pot fi mulţumiţi. Întotdeauna se vor găsi unii care să ţipe că au fost nedreptăţiţi, arătând cu degetul către alţii că, deşi n-au meritat, au primit mai mult decât ei.
Numai că, atunci când unii şi alţii se ceartă, evident că nimeni nu poate să câştige. Poate nici măcar notorietatea la care au sperat fiindcă au avut curajul să scrie pe blog, sau să-şi verse năduful la câte-un reportofon de ziarist, evident cu condiţia să nu i se dea numele. Când este vorba despre ieşit în faţă, mulţi viteji se arată!
Numai că ameninţările, criticile, bătutul obrazului nu aduc bani, mai ales la bugetul statului, oricât de mult s-ar dori să fie transformat în elastic.
Se strâng doar orgolii rănite şi capricii de care clasa politică niciodată nu va duce lipsă.
Nicoleta DUMITRESCU
