Cu cateva zile in urma, Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) a repartizat sucursalelor sale judetene, deci si celei din Prahova, suma de 173.782.909 de lei de la bugetul national, in baza solicitarilor depuse de fermieri in 2009, pentru sectoarele zootehnic si vegetal, respectiv pentru activitatea de neutralizare a deseurilor de origine animala.
Astfel, cele mai multe dintre fondurile mentionate, adica peste 129 milioane de lei, au fost destinate crescatorilor de bovine si porcine, precum si producatorilor de pui broiler, potrivit comunicatului remis presei de APIA. Fermierilor din sectorul vegetal le-au revenit aproape 40,5 milioane de lei, iar diferenta de circa 4,1 milioane lei – firmelor care se ocupa cu neutralizarea deseurilor de origine animala.
(C.D.)