
778.000 de fermieri au intrat in posesia subventiilor agricole
In doar cinci zile (25 – 30 noiembrie), catre 247.497 de fermieri (dintre care unii cu domiciliul in Prahova) au fost expediate in conturile bancare proprii, de catre Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA), subventiile reprezentand avansul de 70 la suta din suma aprobata beneficiarilor schemei de plata unica pe suprafata (SAPS). Asa ca, din data demararii acestei actiuni (16 octombrie a.c.), si pana acum, peste 778.000 de producatori agricoli si-au incasat aceste drepturi banesti (echivalentul a 71,12 euro/hectarul de teren lucrat), care insumeaza mai bine de 1,3 miliarde de lei.
Potrivit reprezentantilor APIA, este vorba despre procesarea a circa 17.000 de dosare de plata, zilnic, procesare care implica mai multe etape: finalizarea tuturor inadvertentelor controalelor (administrativ, pe teren si prin metoda teledetectiei), solutionarea supradeclararilor, autorizarea si efectuarea platii. „Procesul de autorizare a dosarelor continua, insa efectuarea platilor este conditionata de solutionarea tuturor discrepantelor identificate in urma controalelor, in special a celor prin teledetectie. Drept urmare, toti fermierii pentru care, in urma controlului, au fost identificate inadvertente fata de datele din cererile de plata, trebuie sa se prezinte de urgenta la centrele judetene ale APIA pentru clarificarea situatiei lor, caci efectuarea platii este conditionata de rapiditatea clarificarii acestor dosare”, a declarat presei Melinda Kerekes, directorul general al APIA.
In alta ordine de idei, reamintim celor interesati ca, pentru a facilita accesul la credite al fermierilor, in scopul finantarii capitalului de lucru necesar desfasurarii lucrarilor agricole curente, APIA a incheiat conventii cu BRD-Groupe Societe Generale, CEC Bank si Banca Comerciala Romana – pe de o parte si Fondul de Garantare a Creditului Rural – pe de alta parte. Potrivit conventiei, APIA elibereaza o adeverinta prin care confirma ca beneficiarul a depus cererea de plata pentru schemele de sprijin pe suprafata pe anul 2009, iar in urma controalelor efectuate pe teren, atribuirea platii subventiei este legala.
C.D.














