Dragi cititori,

acest spatiu de pagina va apartine.
Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.

Activitatile de voluntariat se trec in CV ?

“Am terminat facultatea anul trecut si as vrea sa ma angajez. Pe perioada studiilor am participat la o serie de activitati de voluntariat si as dori sa stiu daca este bine sa trec si acest lucru in CV-ul meu?”
Daniel Marinescu, Ploiesti

* * *
Domnule Marinescu, este bine sa mentionati aceste activitati de voluntariat in CV, deoarece un Curriculum Vitae bogat va sporeste sansele de a obtine un loc de munca. Puteti crea, in document, o rubrica speciala numita „Munca Voluntara” sau „Serviciu in Folosul Comunitatii”. Acest lucru este cu atat mai util daca jobul pentru care optati vizeaza sfera serviciilor sociale, unde experienta dobandita ca voluntar reprezinta un avantaj. Este bine sa evidentiati in CV toate abilitatile pe care le-ati dezvoltat pe parcursul voluntariatului, dar fara a exagera, deoarece mai devreme sau mai tarziu angajatorul isi va da seama de asta.