Maretie si decadere
Leon CHIRILA
Astazi, suflarea romaneasca, oriunde s-ar afla, traieste sentimente aparte, respira mai adanc, gandeste mai profund, caci o data in an este ziua pamantului romanesc si a celor care l-au mostenit, il populeaza sau ii duc dorul. Ii spunem Ziua Nationala a Romaniei si mai credem, inca, in maretia ei, mai speram in devenirea ei, iar unii chiar sufera pentru ridicarea intru civilizatie si prosperitate a acestor meleaguri. La ceas de maretie a tarii si a poporului este bine sa ne bucuram, sa incercam sa uitam relele care s-au abatut asupra noastra de-a lungul vremurilor dar, mai ales, sa avem curajul sa ne privim in ochi unii pe alti, deoarece astfel de gesturi sunt din ce in ce mai rare de o buna bucata de timp.
Cred ca este bine sa avem curajul, in aceasta zi si in cele care urmeaza, sa ne privim in ochi unii pe altii cu atat mai mult cu cat, iata, mai toata suflarea tarii crede ca la acest sfarsit de saptamana ne vom hotari soarta pentru viitorul… cincinal, o perioada deloc roza, de mari sacrificii, cu multe greutati si cu o mobilizare pe care, cu 20 de ani in urma, o numeam exemplara. Poate si din felul in care vom reactiona in viitorii ani, zilele nationale ale Romaniei vor dobandi mai multa sau mai putina maretie si ne vom putea bucura mai mult sau mai putin de nivelul de dezvoltare pe care-l vom atinge. Si, cred ca este foarte important ca, in fiece moment, sa luam in calcul si faptul ca opusul maretiei este decaderea, ca aceasta din urma ne poate submina si actiunile, si vointa, sau ca poate sa fie generata si de factori independenti de noi. Cu alte cuvinte, sa avem mare grija sa nu ne pierdem capul – cum zice romanul – pentru ca daca ne raportam la ceea ce se intampla in aceste zile de campanie electorala vom vedea ca, intr-adevar, ne-am cam pierdut capul si riscam sa dam, precum Irimia, cu oistea-n gard!
Mi-amintesc ca, imediat dupa caderea lui Ceausescu, presa prezenta tot felul de aspecte din viata fostului dictator, incat, la un moment dat, credeam ca era foarte posibil sa dezvaluie ca el, Ceausescu, dimineata se invartea stand in limba!?! Credeam ca nimic nu era imposibil in presa de-atunci, iar noi, consumatorii, avizi de informatiile de care nu avusesem parte pana atunci, le sorbeam, le comentam si chiar le credeam. Ei bine, tot astfel, in aste zile, cele doua taberi in care pare sa fie impartita tara – pentru a sustine pe unul sau pe altul dintre cei doi candidati ramasi in cursa pentru sefia statului – ne servesc, de dimineata pana seara, fapte, situatii, intamplari care n-au nicio legatura cu ceea ce vrea romanul la 20 de ani de la schimbarea regimului politic. Inversunarea care ii caracterizeaza pe liderii angajati in competitia pentru acel fotoliu de la Cotroceni, ca si pe locotenentii si apropiatii acestora, ne arata ca nu stim sa ne bucuram de inaltimea vremii pe care am ajuns-o, de perspectiva in care ne putem angaja, de linistea care ar trebui “sa bantuie” tara de la un cap la altul, mai ales de Ziua ei. Felul in care ne manifestam chiar dinainte de a incepe campania electorala dar, mai ales, in aceasta ultima parte a ei, nu ilustreaza decat un anume grad de decadere morala a “varfurilor” cu care ne-am pricopsit in cele doua decenii de dupa decembrie 1989, dar si a noastra, in general, a celor care, se pare ca le dam crezare sau, cel putin, ne facem ca le ascultam.
Iata de ce cred ca daca nu putem cere public o reconciliere nationala – a noastra cu noi insine – macar sa folosim Ziua Nationala a Romaniei pentru a ne ridica privirile din pamant, pentru a ne manifesta curajul de a ne uita unii in ochii celorlalti si sa nu ne fie rusine sa credem ca a fi patriot inseamna si sa mai speram, inca o data, ca lucrurile vor fi si dupa sufletul romanului adevarat.
