Ieri, in ultima zi de campanie electorala, conducerea organizatiei prahovene a Partidului Social Democrat a organizat o conferinta de presa, prezentand contestatia depusa la Biroul Electoral Judetean privitoare la rezultatul tragerii la sorti a presedintilor si a loctiitorilor birourilor de sectii de votare din teritoriul judetului.
Mircea Cosma, presedintele organizatiei prahovene a PSD, a declarat, ieri, ca in localitatile cu primari care sunt membri ai social-democratilor au fost inlocuiti toti presedintii de sectii de votare propusi de edili. Reprezentantii PSD au solicitat, printr-o contestatie depusa la Biroul Electoral Judetean Prahova, in data de 16 noiembrie, repetarea tragerii la sorti a conducerilor sectiilor de votare aflate pe raza a 17 localitati din judet, motivand „incalcarea dispozitiilor legale in sensul ca presedintii si loctiitorii acestora nu pot avea apartenenta politica”. „Avand in vedere multitudinea acestor cazuri, apreciem ca numirea presedintilor si loctiitorilor birourilor electorale de sectii de votare a fost viciata prin impunerea, pe listele intocmite de Institutia Prefectului, a unor persoane care nu indeplinesc conditiile cerute de lege: domiciliu, studii, buna reputatie in localitate si neapartenenta politica”, se arata in contestatia depusa de social-democrati.
Conducerea Biroului Electoral Judetean a raspuns contestatiei venite din partea organizatiei prahovene a PSD, considerand ca inadmisibila solicitarea de refacere a tragerii la sorti a presedintilor si loctiitorilor sectiilor de votare din judetul Prahova. Ieri, la inchiderea editiei, social-democratii asteptau raspunsul si din partea Biroului Electoral Central la contestarea raspunsului dat de catre reprezentantii Biroului Electoral Judetean Prahova.
V.STOICA