La 14 iulie a.c., o perspectiva nu prea fericita se arata pentru Tribunalul Prahova: instanta urma sa aiba inca un compartiment de sine statator – Sectia de faliment. Un fel de instanta in instanta, care sa functioneze dupa modelul Curtii de Apel Ploiesti, cat timp toate sectiile de profil de la Buzau si Dambovita vor fi reunite la tribunal. Iar transferul tuturor dosarelor de faliment, aflate pe rol la instantele din judetele vecine, eventual cu … judecatori cu tot – la Tribunalul Prahova. Iar de nu se muta magistratii, sa fie gasiti altii care sa solutioneze cauzele. Termenul limita pentru intrarea in vigoare a hotararii – la 6 luni de la publicare, adica in data de 17 ianuarie 2010.
Cu cine, unde si cum ?
Intrebarile cele mai frecvente la vremea aceea: “ Ce judecatori vor intra in sedinte ?”, “Unde vor fi depozitate dosarele, cat timp acestea au un volum destul de mare?” sau “ In cat timp se vor solutiona astfel de cauze, fiindca deja la aceasta sectie unui magistrat ii revin, in medie, 100 de dosare?” Nu in ultimul rand, conform Ordonantei, sectia trebuie sa aiba grefier sef, personal auxiliar de specialitate, informatician propriu s.a.m.d. Si, intrebare fireasca : de unde magistrati, cand Tribunalul Prahova are un deficit de peste 10 , schema fiind incompleta ?
Raspunsuri date de catre initiatori: magistratii de la Buzau si Dambovita vor judeca la Tribunalul Prahova.. Un presedinte va prelua prerogativele.
Perturbare grava a sistemului
La mijlocul lunii octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii sesizeaza Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti (MJLC), tragand semnalul de alarma: “ Infiintarea sectiilor de insolventa si faliment ar perturba grav activitatea tribunalelor. Daca ar fi sa se puna in practica ordonanta de urgenta, la nivelul intregului sistem juridic ar mai fi nevoie de inca aproximativ 150 de judecatori. De unde sa ii luam, de unde sa ii selectionam, atat timp cat se dau trei examene – de capacitate, de admitere in magistratura si pentru ocupare a functiilor de conducere ?”. Cu privire la o eventuala detasare a judecatorilor, conducerea aceluiasi CSM face precizarea : “ Alternativa transferului magistratilor de la o instanta la alta nu este posibila, deoarece, pe de o parte judecatorii sunt deja angrenati in solutionarea dosarelor de insolventa, care solutionare dureaza, iar pe de alta parte, schimbarea locului de munca – in cazul Tribunalului Prahova, transferul magistratilor de la Buzau si Dambovita – presupune acordul celui in cauza”.
Ca solutie, CSM propune MJLC amanarea infiintarii unor astfel de sectii cu cel putin inca un an, adica cel mai devreme la 17 ianuarie 2011.
Nu se poate, din cauza instabilitatii
Pozitia MJLC a fost, in cauza respectiva, la unison cu a CSM si a instantelor. Astfel, dupa cum ni s-a precizat, initiativa infiintarii unor astfel de sectii nu apartine ministerului, ci Comisiei juridice a Senatului. De acord cu ceea ce spune CSM, de acord cu instantele. Pe cale de consecinta, desi infiintarea si functionarea sectiilor de insolventa au termen limita de intrare in vigoare cel mai tarziu 17 ianuarie 2010, a fost solicitata amanarea cu cel putin un an, dat fiind contextul pe care-l invoca atat instantele – lipsa de personal, imposibilitatea organizarii de concursuri si o alta imposibilitate – detasarea judecatorilor de la un tribunal la altul. Numai ca – ni s-a precizat tot de la MJLC – deocamdata nu se poate face nimic, fiindca amanarea trebuie decisa prin ordonanta de urgenta. Or, aceasta din urma nu este de competenta unui guvern interimar, acesta neputand emite ordonante de urgenta.
***
Revenind la Tribunalul Prahova; in contextul actual al economiei, cand falimentul bate la usa tot mai multor societati, cauzele deduse spre solutionare la Sectia de faliment a crescut cu 25 %, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2008. Cu aproximativ acelasi procent s-a “ imbunatatit” si activitatea sectiilor de la Buzau si Dambovita. Judecatori nu sunt, spatii pentru depozitarea dosarelor – nu, CSM atrage atentia asupra perturbarii grave in ceea ce priveste activitatea instantelor. Se asteapta ordonanta de urgenta prin care infiintarea sectiilor,dupa modelul curtilor de apel, sa fie amanata cu cel putin un an, numai ca nu are cine sa o dea, fiindca avem guvern interimar…
Fl.TANASESCU