
O companie chineza va da de lucru la 1.500 de someri
De luni bune incoace, de pe prima pagina a ziarelor aproape ca nu a lipsit stirea privitoare la noi runde de disponibilizari de personal, dintr-un sector sau altul, ca urmare a efectelor crizei economico-financiare. De asta data, insa, suntem in masura sa dam o veste nesperat de buna. Este vorba despre demararea, in viitorul apropiat, la Mizil, a unei investitii in valoare de 400 milioane de euro care, in final, va asigura painea cea de toate zilele la 1.500 de oameni din orasul amintit sau din comunele invecinate: Vadu Sapat, Fantanele, Gura Vadului,Ceptura, Baba Ana. Aceasta importanta investitie, apartinand companiei chineze SUN WAY, se va realiza in noul Parc Industrial Mizil, care dispune de o suprafata construibila de 30 de hectare si este situat la circa 1,2 kilometri de centrul orasului. Dupa cum ne-a precizat Mircea Cosma – presedintele Consiliului Judetean Prahova (institutie care este actionarul unic al tuturor parcurilor industriale publice din judet), compania chineza va construi trei tipuri reprezentative de industrie si anume: o fabrica de panouri fotovoltaice pentru utilizarea energiei regenerabile; un complex compus din trei unitati de productie pentru realizarea unor produse chimice necesare fabricarii panourilor fotovoltaice; doua fabrici de produse alimentare si o fabrica de jucarii pentru copii.
Asigurarea utilitatilor vor costa 1,8 milioane euro
La finalul saptamanii recent incheiate, conducerea Consiliului Judetean si cea a SC Ploiesti Industrial Parc (in subordinea careia se afla noul parc industrial) au avut o intalnire cu toti factorii responsabili, la Mizil, pentru dezbaterea si aprobarea formei finale a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) al viitorului parc industrial. „Investitorii chinezi vor sosi in Romania pe 10 decembrie, pentru a prelua amplasamentul parcului. Asa ca astazi (n.n. – sambata, 7 noiembrie) am analizat ultimele detalii legate de asigurarea utilitatilor (canalizare, drumuri de acces, statie de epurare a apelor pluviale, conectarea parcului la retelele de energie electrica, apa, gaze naturale). Aceste lucrari, programate sa inceapa la 1 martie 2010, vor costa, potrivit estimarilor noastre, circa 1,8 milioane de euro. Totodata, la aceasta intalnire am analizat, impreuna cu reprezentantii primariei Gura Vadului si ai S.C. Cramele Tohani, posibilitatea extinderii amplasamentului parcului industrial cu inca 20 de hectare, la solicitarea companiei chineze”, ne-a declarat Fabioara Ionescu, directorul SC Ploiesti Industrial Parc.
Investitorii chinezi si-au propus ca prima fabrica – dintre cele amintite – sa intre, deja, in functiune la 30 iulie 2010. Aceasta presupune un efort extraordinar din partea Consiliului Judetean Prahova, in sensul identificarii, pe de o parte, a sursei de finantare aferenta realizarii la timp a utilitatilor parcului, iar pe de alta, al asigurarii rapide a unui prim lot de muncitori cu o inalta calificare, pentru a putea fi angajati la prima fabrica programata sa functioneze, cum aratam, din vara viitoare. In acest scop, de altfel, au si fost invitati la respectiva intalnire si primarii comunelor invecinate Mizilului (vezi imaginea alaturata). De asemenea, la aceasta intalnire a fost prezent si deputatul Adrian Nastase, caci Mizilul face parte din Colegiul uninominal in care a fost ales parlamentar. Intrebat cum poate sprijini, ca deputat, demararea rapida a acestei importante investitii, acesta ne-a declarat: „Principalul obiectiv al tuturor parlamentarilor, primarilor sau consilierilor, in perioada urmatoare, trebuie sa-l reprezinte, data fiind criza economico-financiara, crearea de locuri de munca. Din acest punct de vedere – mai ales intr-o zona ca Mizilul, unde somajul este destul de ridicat – infiintarea acestui parc industrial reprezinta o sansa extraordinara. Cum m-am implicat eu? Prin relatiile stranse pe care le am cu oficialii Ambasadei chineze la Bucuresti. Si in aceasta dimineata (n.n. – sambata trecuta) am vorbit cu ei, legat de ultimele detalii ale investitiei, ca si de apropiata sosire in tara noastra a investitorilor chinezi. Repet, este un lucru foarte bun ca Prahova este judetul in care au fost infiintate primele parcuri industriale, pe cand eram eu prim-ministru. Iar astazi, tot impreuna cu Mircea Cosma, ducem mai departe aceasta actiune, pentru ca fiecare nou loc de munca pe care-l vom castiga reprezinta, pana la urma,o contributie la rezolvarea uneia dintre marile probleme ale unei comunitati: reducerea somajului!”.
Dumitru CONSTANTIN














