Unde e mandria de a avea copil cu scoala ?!
Luiza RADULESCU PINTILIE
Aproape nu mai am niciun dubiu: nu criza, nu nebunia alegerilor care intuneca ratiunea si bunul simt cu cat se face si mai mult apel la ele sunt pericolele de care ar trebui sa ne temem cu adevarat. Au mai fost alegeri si, la fel, perioade de criza, chiar daca nu au muscat atat de adanc. Primele – din democratie, celelalte – din economie, din viata de fiecare zi a romanului. Democratia merge inainte, chiar daca duce in carca sacosele cu spagile electorale, nehotararea celor care si-au pierdut increderea si revolta acelora care nu mai pot accepta sa fie mereu luati de prosti. Se mai invart, pe ici pe colo, motoarele unei economii care infloreste cand la negru, cand in zona gri, ajutorul de somaj, venitul minim garantat, imprumutul de la CAR, castigul de la Bingo, banii trimisi acasa de “capsunari”mai scot din saracie pentru o zi, pentru o saptamana ori pentru un an, milioane de asistati social, plus cativa norocosi, cat sa-i numeri pe degete. Oricat de paradoxal ar parea, nici nu ma mai sperie aceasta Romanie trista, obligata, mai nou, sa respire inapoia panzei de tifon care s-o apere de imprevizibilul virus al porcinei.
Ma sperie, insa, cu adevarat, faptul ca in aceasta tara, astazi, un copil din zece renunta la scoala din cauze materiale. Fiindca nu are ce manca, fiindca nu are ce imbraca. Fiindca nici parintii sai, cu scoala, n-au reusit mare lucru, fiindca a vazut ca o duc mai bine descurcaretii, hotii, mincinosii, prostii. Ce sa mai adaugi marturisirii unui profesor de biologie: „Ce sa le mai dau eu date despre dimensiunea unui stomac, cand ei nu stiau decat ca le este foame si simteau stomacul mai bine decat puteam eu sa le explic ?!” Si, totusi, ar mai fi ceva de adaugat. Unde sa se fi dus mandria romanului de a avea copil cu scoala ? Convingerea ca daca el n-a reusit, e dator sa se zbata sa reuseasca, mai devreme ori mai tarziu, copilul sau. Ma tem ca, in multe cazuri, e deja prea tarziu. Procentele de analfabeti, dar si de nestiutori de carte cu diploma, sunt ingrijoratoare. Se cunoaste bine toata nebunia din invatamant, asa ca nu mai intru in amanunte.Totusi, parca sunt prea multe familiile care cedeaza prea usor in fata saraciei, si cu fiecare carte care se inchide, cu fiecare ghiozdan care se agata in cui, se inchid mai mult decat drumul si destinul unui copil. Nu sunt cuvinte mari, nici nu trebuie alte explicatii ca sa se inteleaga ca o asemenea dureroasa realitate ne afecteaza pe noi toti. Sunt convinsa ca aveti la indemana exemplele unor oameni carora, departe de a le fi fost usor in alte vremuri, au considerat de datoria lor sa-si dea copiii la scoala, sa invete o meserie, sa ajunga oameni mari intr-un domeniu sau altul. Invatatura propriilor copii le-a fost si multumire, si bucurie si bogatie.De ce nu se mai intampla la fel si astazi, greu de raspuns ! Dar efectul il vedem cu totii si, din pacate, e mai grav decat criza, mai periculos decat amenintarea gripei porcine si mai condamnabil decat nebunia alegerilor.
