SUA nu sustin un candidat anume pentru Cotroceni

Ambasadorul american la Bucuresti, Mark H. Gitenstein, precizeaza, intr-o declaratie remisa spre publicare, ca SUA nu sustin vreun candidat anume pentru functia de presedinte al Romaniei si nicio agentie a Guvernului SUA nu desfasoara actiuni care sa influenteze cursa prezidentiala.
Totodata, Gitenstein face apel la mass-media sa actioneze in mod responsabil si sa prezinte realitatea in mod corect. “Fac apel la cetatenii Romaniei sa ii analizeze pe toti candidatii si sa voteze in cunostinta de cauza, in ziua alegerilor”, mai declara diplomatul american.
“Toata lumea vrea sa stie imediat care este pozitia Statelor Unite, in special in privinta alegerilor (din decembrie). Dar noi nu avem un candidat (favorit). Trebuie sa fim atenti sa nu facem declaratii pe acest front deoarece acestea ar putea fi interpretate gresit, intrucat Statele Unite nu sprijina un candidat anume”, a declarat ambasadorul american.
Gitenstein a afirmat, de asemenea, ca a fost ocupat in primele saptamani ale mandatului sau de ambasador, o functie “foarte intensa”, avand in vedere agitatia de pe scena politica din Romania, extrem de comentata de presa, care in opinia lui este “foarte agresiva si prezinta situatia dintr-o varietate de puncte de vedere politice”.