Serbarile Toamnei, la Valenii de Munte
Timp de trei zile, incepand de vineri, 30 octombrie, la Valenii de Munte se va desfasura cea de-a XII-a editie a Serbarilor Toamnei. Manifestarea, organizata in colaborare cu Consiliul Judetean Prahova si Centrul Judetean de Cultura, va cuprinde renumitul Festival al Tuicii, in cadrul caruia producatorii locali isi vor putea prezenta si vinde „taria” de Valeni.
De asemenea, va fi organizat un targ de produse agricole si mestesugaresti si vor avea loc Concursul national de interpretare a cantecului popular „Irina Loghin”, precum si Festivalul folcloric „Valea Teleajenului”. Deschiderea oficiala a Serbarilor Toamnei va avea loc vineri, la ora 13.00.
Trei noi rectificari bugetare
Noi rectificari ale bugetelor de venituri si cheltuieli vor fi dezbatute in sedinta de saptamana aceasta a Consiliului Local Ploiesti. In discutie vor intra noi sume destinate Administratiei Parcului Memorial „Constantin Stere”, Serviciului Public Finante Locale si Serviciului Public Local Comunitar de Evidenta a Persoanelor Ploiesti.
In cazul ultimei institutii, este vorba despre fonduri necesare desfasurarii activitatilor suplimentare inainte de alegerile prezidentiale din luna noiembrie.
Finantare europeana pentru Sirna
Autoritatile locale din comuna Sirna au intocmit un proiect pentru obtinerea de fonduri europene, prin Programul National de Dezvoltare Rurala – Masura 322, in care, printre altele, se doreste protejarea unui monument natural – platani seculari, care se gasesc pe raza comunei.
Proiectul integrat, a carui valoare este estimata la 2,9 milioane de euro, mai presupune si infiintarea unei gradinite in satul Habud, infiintarea unei retele publice de apa uzata (canalizare si statie de epurare), precum si modernizarea unor drumuri comunale.













