Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, si-a depus, ieri, la BEC, candidatura pentru presedintie, invitand romanii sa fie alaturi de el, pentru ca “este momentul schimbarii”.
Oprescu a ajuns la BEC dupa ora 10.30, fiind intampinat de un grup de sustinatori, veniti cu un autocar alb pe care se putea citi sloganul “Hai Romania!” si “Oprescu presedinte”, intre acestea fiind inscriptionat semnul electoral – steaua cu sapte colturi, de culoare albastra.
Dupa ce si-a depus candidatura, alaturi de cele 400.000 de semnaturi, el a spus, raspunzand unei intrebari, ca are emotii “ca de obicei, ca orice om normal”.
“Cred cu tarie ca, asa cum vindecarea nu vine de la sine, nici curajul nu se afirma stand in casa. Cred cu tarie ca oamenii independenti sunt foarte multi, cei mai multi in tara asta. Daca te iei dupa sondaje, nici nu mai conteaza alegerile. Eu le spun concetatenilor mei ca aceste alegeri conteaza, asa ca ii invit cu toata dragostea la vot. Ii invit cu toata dragostea in sustinerea mea pentru ca eu cred cu tarie ca este momentul schimbarii. Hai Romania ! Multumesc”, a spus Oprescu.
Potrivit reprezentantilor BEC, Oprescu a adus circa 400.000 de semnaturi in sprijinul candidaturii sale.