Aproximativ doua treimi din cele 2,8 miliarde pe care CNAS le poate utiliza in 2009 pentru contractarea serviciilor medicale si medicamentelor, cu plata in 2010, vor fi utilizate pentru eliberarea de medicamente la farmacii si in cadrul programelor de sanatate, a decis Guvernul. Premierul Emil Boc a anuntat, la finalul sedintei de sambata a Executivului, ca s-a decis modul in care vor fi repartizate cele 2,8 miliarde de lei reprezentand valoarea serviciilor medicale si a medicamentelor pe care CNAS le poate contracta suplimentar in 2009 si care pot fi decontate in 2010. Cea mai mare suma – respectiv 2 miliarde de lei – va fi utilizata pentru “asigurarea continuitatii in eliberarea de medicamente la farmacii si in cadrul programelor de sanatate”, 625 de milioane de lei – pentru achizitionarea de medicamente si materiale in spitale, 30 de milioane de lei – pentru decontarea serviciilor de ambulanta, iar 55 de milioane de lei – pentru decontarea serviciilor medicilor de familie. Alte 60 de milioane de lei – pentru serviciile de hemodializa si dializa peritonala, iar 30 de milioane au fost alocate pentru specialitati paraclinice. “Incepand de marti, aceste sume vor fi operationale si se vor vedea consecintele deciziei luate (…). Din suma de bani pe care o avem astazi disponibila – de 3,2 miliarde de lei – altii decat cei 2,8 miliarde, vom putea achita in continuare drepturile salariale in spitale si la serviciile de ambulanta, precum toate celelalte cheltuieli cu medicamentele de la farmacii sau din cadrul programelor de sanatate”, a declarat Boc. Guvernul a abilitat Casa Nationala de Asigurari de Sanatate sa contracteze suplimentar, in 2009, servicii medicale si medicamente in limita a 2,8 miliarde de lei, care pot fi decontate in 2010, astfel incat sa fie asigurata finantarea sistemului sanitar pana la finele anului curent. Angajatii din sistemul sanitar au anuntat ca vor recurge la o serie de proteste daca spitalele nu vor fi finantate corespunzator, iar persoanalul medical nu isi va primi salariile si sporurile. Potrivit liderului Sanitas, Marius Petcu, peste 100.000 de membri ai Federatiei Sanitas vor participa la greva generala a bugetarilor programata astazi.















