
„Votul ilegal inseamna inchisoare !”
Sloganul- avertisment al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) sub care se vor desfasura, pana in data de 22 noiembrie 2009, alegerile pentru functia de presedinte este clar: “Votul ilegal inseamna inchisoare !”. „Sau, daca este cazul sa existe si un al doilea tur, ramane valabil pana in data de 6 decembrie”, a precizat purtatorul de cuvant al Centrului de comunicare judetean Prahova, subinspector de politie Radu Dan, in conferinta de presa organizata ieri, la sediul Inspectoratului de Politie Judetean ( IPJ) Prahova. Acesta a mai specificat: “ Concret, la nivel judetean, in perioada electorala, acest centru s-a constituit reunind toate structurile MAI – Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Scoala de subofiteri pompieri ” Pavel Zaganescu” Boldesti – si Prefectura”. Si, cat timp pompierii din Boldesti si Prefectura nu au avut niciun reprezentant la conferinta de ieri – lucru care nu inseamna ca institutiile respective nu vor fi active in timpul campaniei – subinspectorul Dan Radu a spus ca vorbeste si-n numele acestora. Lucru firesc, tinand seama de faptul ca reunirea in acelasi Centru a institutiilor are un singur obiectiv – desfasurarea corecta a scrutinului electoral.
In spiritul desfasurarii in conditii bune a alegerilor, sloganul amintit mai sus seamana cu avertismentul de pe pachetul de tigari. Totusi, daca fumatul poate dauna mai mult sau mai putin sanatatii, in functie de constitutia subiectului, votul ilegal nu lasa loc la interpretari: inchisoare ! In acest sens, vom cita dintr-unul din articolele OUG 95 din septembrie 2009: “Fapta persoanei care voteaza : a) fara a avea acest drept; b) de doua sau mai multe ori, sau c) prin introducerea in urna a mai multor buletine de vot decat are dreptul un alegator (vezi foto – n.n. ) se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda si interzicerea unor drepturi”.
Asadar, votul la doua maini – care este un joc la doua capete – se-nfunda dincolo de gratii.
Si, cata vreme exista un Centru de comunicare, acesta trebuie sa aiba si o voce unica de comunicare, careia sa-i fie sesizate neregulile. Astfel, la nivel national, aceasta va fi in persoana purtatorului de cuvant al Politiei Capitalei, comisar sef Cristian Ciocan, iar la nivel judetean – subinspectorul Radu Dan.
De ce s-a constituit Centrul, ce antecedente electorale exista de la precedentele alegeri europarlamentare, despre numere de telefon sau adrese de e-mail la care se pot adresa cei care sesizeaza nereguli si alte lucruri strict legate de aceasta perioada, veti citi in ziarul nostru de luni, 2 noiembrie.
Fl.TANASESCU














