Sectorul constructiilor a fost, asa cum am mai scris, printre domeniile economice cele mai afectate de criza economico-financiara. Un argument in acest sens il reprezinta faptul ca, in primele noua luni ale anului, au fost eliberate, la nivel national, doar 37.758 de autorizatii de construire pentru cladirile rezidentiale (case, vile, sedii de firme), numar in scadere cu peste 20 la suta fata de perioada corespunzatoare a anului precedent, potrivit datelor comunicate de Institutul National de Statistica (INS). Interesant de retinut este si faptul ca aproape 65 la suta dintre autorizatiile mentionate au fost eliberate unor beneficiari din zonele rurale.
Studiul specialistilor INS include un capitol special privind evolutia acestui fenomen la nivelul fiecarei regiuni de dezvoltare a tarii. Astfel, in cazul Regiunii Sud-Muntenia (din care face parte si judetul Prahova), s-a constatat ca, in intervalul ianuarie – septembrie a.c., au fost eliberate cu 1.469 de autorizatii de construire mai putine decat in perioada similara a anului 2008. Aceasta cu toate ca, din cauza crizei, pretul materialelor de constructii a scazut chiar si cu 50 la suta, fata de anul trecut, iar cel al terenurilor apte pentru constructii – intre 15 si 20 la suta.
C.D.