Colaborare Prahova-Turkmenistan

Presedintele Parlamentului din Turkmenistan, Akdja Nurberdiyeva, a fost prezent ieri in judetul Prahova, pentru a purta discutii despre posibilitatile de colaborare bilaterala, atat in domeniul educatiei, cat si in domeniul economic. Un numar de 20 de tineri turkmeni vor studia, incepand din acest an, la Universitatea „Petrol-Gaze” din Ploiesti, acesta fiind considerat primul pas in colaborarea de natura universitara intre Prahova si regiuni din Turkmenistan. „Vizita de astazi a avut drept scop stabilirea contactelor directe, in domeniul invatamantului, al turismului si in cel al energiilor alternative”, a declarat presedintele Parlamentului din Turkmenistan, dupa intalnirea cu oficialitatile locale – presedintele Consiliului Judetean, Mircea Cosma si prefectul Radu Oprea.

Cursuri pentru contabilii din administratie

Pentru a nu mai aparea probleme de intelegere a sistemului de evidenta contabila la accesarea fondurilor europene, la Consiliul Judetean Prahova se vor desfasura, timp de doua luni, cursuri de pregatire pentru directorii economici si pentru contabilii angajati in administratia locala. Aceasta decizie a administratiei judetene a fost luata ca urmare a problemelor aparute in gestionarea banilor europeni de catre unele primarii din Prahova, modul de lucru cu fondurile europene fiind, uneori, prost gestionat din cauza incapacitatii de ordin contabil.

Ministrul Agriculturii, la „Sarbatoarea Vinului”

La sfarsitul saptamanii viitoare, la Valea Calugareasca se va desfasura cea de-a VIII-a editie a „Sarbatorii Vinului”. La eveniment si-a anuntat participarea, pentru ziua de sambata, 26 septembrie, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu. Acesta va avea si o intalnire cu primarii localitatilor din zona Valea Calugareasca, in special cu edilii comunelor de pe „Drumul Vinului”.