Pomenirea Sfantului Sfintitului Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei
Acest sfant era episcop al orasului Nicomidia (in Bitinia – Asia Mica) atunci cand, din porunca imparatului Diocletian (284-305), la anul 288, s-a dat foc bisericii din Nicomidia, murind pentru Hristos douazeci de mii de crestini (mucenici praznuiti in 28 decembrie). El s-a aflat in fruntea credinciosilor sai in aceasta incercare si i-a incurajat sa-si puna in Dumnezeu toata increderea si nadejdea. Atunci, prin harul si providenta lui Dumnezeu, sfantul Antim si alti cativa crestini au scapat de moarte si s-au ascuns in muntii din imprejurimi.















