JUVENTUS BUCURESTI – KAPRONI BOLDESTI 4-0 (3-0)

Stadion: „Juventus” – Colentina. Spectatori: circa 300. Au marcat: Fatu (89), Rotaru 827 – penalty), Dumitrescu (35), Zaharia (90+1)
Juventus: Radulescu – Dima, D. Grigore, Talpeanu, R. Ion – C. Dobre (73 Zaharia), Mihaescu, Rotaru (cpt) (78 Chirvase), Calintaru (89 Motan) – Dumitrescu (84 Valcu), Fatu. Antrenor: Ionel Augustin.
Kaproni: Serban (cpt) – Popa (81 Ionita), Lungu (38 Ciobanu), Ionescu, Dobrinoiu (39 Nae) – Micu – Defta, Secreteanu, Bridinel, Gherghe – Nica (77 Paraschiv). Antrenor: Dragos Mihalache.
Avertismente: Fatu (30), Rotaru (44), Motan (91) / Popa (26), Nica (36), Ciobanu (58), Bridinel (90).
Au arbitrat: Claudiu Tomoioaga (Popesti-Leordeni – Ilfov) – Catalin Ancu (Alexandria), Tomi Teodorescu (Rosiori).
Observatori FRF: Sorin Cojocaru (Bucuresti – pentru organizare), Gheorghe Mihalache (Buzau – pentru arbitraj).
Jucatorul meciului: Fatu (Juventus).
Potentialul derbi al seriei a III-a, din Liga a III-a, intre singurele echipe cu maximum de puncte, inainte de etapa de vineri, Juventus Bucuresti si Petrolistul Kaproni Boldesti s-a transformat intr-un joc „de-a soarecele si pisica”, in care pe teren au existat doar gazdele. A fost un sec si umilitor 4-0, cea mai drastica infrangere suferita de echipa lui George Negoitescu, de la promovarea in acest esalon, intr-o disputa in care prahovenii nu au avut nicio sansa! Asta pentru ca gazdele au jucat bine, pragmatic, aratand ca viseaza justificat la revenirea in esalonul secund, apoi, misiunea bucurestenilor a fost usurata de gafele impardonabile ale aparatorilor prahoveni, iar arbitrajul a aratat si el, mai ales prin cei doi asistenti ca „nu a fost ziua boldestenilor”. A rezultat un 4-0 care nu va fi usor de sters, mai ales prin prisma atitudinii „dubioase” a unora dintre jucatori, „maini moarte” pe arena din Cartierul Colentina.
Juventus a incheiat repede conturile meciului, scorul fiind deschis din minutul 9, cand dupa o centrare a lui Dima, de pe dreapta, abilul atacant Fatu a prins un sut ciudat, curios, mingea lovita de el, din 9 metri, lateral dreapta ducandu-se, lobat, peste juniorul Serban, pentru 1-0. Raidurile de pe banda dreapta a gazdelor, unde Dima si experimentatul fost prim-divizionar, Cornel Dobre „au facut legea”, in fata lui Dobrinoiu si Gherghe, au dat roade, Fatu fiind blocat in ultimul moment (min. 20) ca sa nu se faca 2-0. A „ajutat”, imediat, Lungu, care a facut un penalty aiurea, tragandu-l, in careu, pe Dumitrescu( min. 27), capitanul Rotaru neiertandu-l pe juniorul Serban, de la punctul cu var, pentru 2-0. Iar ca dezastrul sa fie complet, Dumitrescu s-a trezit „erou”, dintr-o centrare ratata, de pe partea dreapta, care s-a dus, frumusel, direct in vinclul opus, traiectoria mingii fiind una care l-ar fi facut invidios si pe Hagi! 3-0, in minutul 35 si, nu mai era mare lucru de facut, chiar daca „Norman” Mihalache (foto) a operat repede doua schimbari, „jaloanele” Lungu si Dobrinoiu fiind chemate pe banca! Ca Lungu a vrut sa mearga, in iarna, dupa portarul Bogdan Radulescu, de la Kaproni, la Juventus, este o cu totul alta „poveste”, „emotiile” transferului ratat „urmarindu-l”, parca, pe longilinul aparator… Au intrat Ciobanu si Nae, s-a mai schimbat ceva din aspectul partidei, Petrolistul a dat sa se apropie de buturile fostului echipier, Radulescu, dar cand si ultimii aparatori au fost depasiti, au intervenit asistentii, Gherghe fiind oprit aiurea (min. 48), din cursa spre golul de onoare, apoi Nae nu a gasit poarta, din careul mic, reluarea sa trecand milimetric pe langa bara (min. 77). Si ca tacamul sa fie complet, in prelungiri, Defta l-a pierdut pe drum pe Fatu, acesta a „asezat” mingea pentru Zaharia, care a facut 4-0, iar la scorul acesta, chiar ca nu ar mai fi nimic de zis! Poate doar ca juniorii Serban si Popa, de la Petrolistul, vor uita mai repede „cosmarul”, ei plecand la Mogosoaia, unde au fost convocati la lotul national de juniori, UEFA 92, pentru o preselectie.
Marian DIMA