Liceul de Fete (II)
Sub o asemenea supraveghere, lucrarile au mers repede si au fost de buna calitate. Dupa un an, cand constructia era aproape gata, Sectiunea a epuizat fondurile. Cum statul preluase scoala inca din 1886, ea a intrat in tratative cu Ministerul si, la 26 iunie 1892, s-a incheiat, la Tribunalul Prahova, actul de transfer nr.1316 prin care Sectiunea daruia neconditionat localul Ministerului Instructiunii Publice si Cultelor. Imediat dupa aceasta, statul reuseste sa aloce suma de 75.000 lei si astfel lucrarile de finisaj s-au desfasurat mai alert, terminandu-se in primele luni ale anului 1893. Odata cu aceasta, statul inzestreaza scoala cu tot mobilierul trebuincios si astfel totul era gata. In legatura cu aceasta, Zaharia Antinescu scria: „… doua edificii marete s-au facut in oras… la a caror solemnitati inima mea palpita cu violenta, temandu-ma a nu putea participa, ca totdeauna spre multumirea mea sufleteasca. Acestea sunt Scoala Secondara de fete si Noul Lyceu de pe Bulevardul Independentei”. In vederea mutarii scolii, cursurile au fost suspendate intre 19 si 25 aprilie 1893. Dupa obiceiul vremii, mutarea trebuia sa aiba loc la Sfantul Gheorghe (23 aprilie), altfel se mai platea chirie la vechiul local pentru inca un an. Efectiv, scoala s-a mutat in ziua de 21 aprilie, iar cursurile s-au reluat luni, 26 aprilie. Inaugurarea oficiala, cu tot fastul cuvenit, a avut loc in ziua de 1 iunie 1893. Sa ne oprim asupra acestui edificiu. Era o cladire frumoasa, clasica prin simetrie si echilibru, dar cu ornamente putine si cu predominarea absoluta a liniei drepte si a unghiului. Cu toate cele spuse mai sus, aspectul cladirii nu era deloc banal, mai ales pe fatada de sud, unde arhitectul si-a concentrat mai mult atentia. Suprafata acesteia era impartita in 3 parti, evident egale. Cea din mijloc, avansa cu mai mult de un metru in trotuarul strazii decat restul constructiei. Aici era practicata intrarea principala sub un portic masiv de zidarie, sprijinit pe doua perechi de coloane avand deasupra o arcada lobata. La nivelul superior, deasupra micului acoperis o fereastra larga este flancata de alte doua mai inguste, la fel ca si intrarea de la parter. Partile laterale ale fatadelor casetate, prin cornise si verticule de stuc, in cate sase suprafete egale, ocupate fiecare, in cea mai mare parte, de o fereastra mare cu opt ochiuri. Partea superioara a fatadelor era cea mai ornamentata. De jur-imprejur, pe antablament, sub pazie se gasea o friza cu o decoratie in stuc, sobra si de bun gust. In partea centrala, cea mai iesita in strada, totul era mai fastuos. Aici, in mijloc, acoperisul era intrerupt si se inalta o zidarie paralelipipedica cu aspect de foisor, streasinile mai late dandu-i originalitate si un aer insolit. Friza, care, in partea centrala, era mult mai complexa, decoratia luand forma unor ghirlande, se rupea si ea si era reluata, cu aceeasi infatisare, de jur-imprejurul “foisorului” in zona de sus a acestuia, sub pazie. Dubla cornise superioara pornea si ea in sus deasupra ferestrei centrale, formand un fel de fronton, usor ogival. In mijlocul acestuia se gasea un occuli (fereastra rotunda), probabil locasul pentru un ceas, care nu s-a montat niciodata, si in jurul lui, in semicerc, cu litere de stuc, vopsite in negru, inscriptia: “Scoala secundara de fete “. Interiorul era bine compartimentat si folosit. Localul avea cinci mari sali de clasa, o sala pentru laborator, sali de desen si muzica, sala de gimnastica si de festivitati. El asigura scolii unele dintre cele mai bune conditii de functionare posibile in acea epoca.
Paul D.POPESCU
