Liceul “Despina Doamna” (II)
Etape si momente in dezvoltarea scolii
Initial, institutia a purtat numele de “Scoala secundara de fete a Societatii pentru invatatura poporului roman – Sectiunea Prahova”. Ea era insa denumita in mod curent “Scoala secundara” sau „Institutul de fete”.
Ea depindea in intregime de Sectiune, nu numai din punct de vedere financiar. Statutul elaborat de aceasta ii stabilea organizarea, planul de invatamant si chiar programele scolare. Tot Sectiunea era cea care stabilea posturile didactice si administrative, facea numirile, controla activitatea si evalua rezultatele procesului de invatamant.
La inceput, unitatea a fost organizata dupa modelul “pensioanelor de domnisoare”. Erau organizate si clase primare unde se primeau fete sa-si inceapa invatatura, platind taxe scolare. Se dadea o mare atentie predarii limbii franceze si a celei germane, se dadeau lectii de pian, se invatau “gospodaria si lucrul”, dansul.
Sectiunea a incadrat ca directoare pe Maria Ionescu, care era abilitata ca profesoara de limba franceza-obiect pe care il preda si la clasele primare unde mai preda si aritmetica. Aceasta, foarte curand, incepe sa semneze Maria Ionescu-Partheniu, iar de la sfarsitul lui februarie 1875 cand se casatoreste, va deveni Maria Parfeni. Mai erau salariate inca doua persoane. Ecaterina Paraschivescu era secretara si pedagoga, raspunzand de micul internat, si profesoara de pian la clasa secundara, predand si la clasele primare istoria, geografia, religiunea si poesii. In sfarsit, Maria Corvin, absolventa a Scolii Profesionale din Iasi, era numita maestra de lucru. Restul activitatii didactice se realiza prin munca benevola si gratuita a profesorilor de la gimnaziu si a altor membrii ai Societatii. Activitatea in primii trei ani s-a desfasurat satisfacator si a fost apreciata ca atare de autoritati si populatia orasului.
In 1877, desi in plin razboi, sectiunea realizeaza o analiza mai atenta a ceea ce se facuse pana atunci. S-a constatat ca s-a mers prea mult pe formula „unui pension”, ceea ce nu corespundea scopului pentru care fusese infiintata, mai ales ca mai existau pensioane particulare in Ploiesti. Prima masura a fost desfiintarea claselor primare din cadrul scolii. De altfel, aceste clase nu se bucurasera de prea mult succes. Copilele de 7-8 ani nu se putusera adapta suficient la conditiile predarii cu mai multe cadre didactice si la lipsa unui indrumator permanent. S-au scos, de asemenea si orele de pian, Sectiunea considerandu-le o cheltuiala inutila. Cum directoarea nu a fost de acord cu noua orientare, a demisionat (mai tarziu avea sa infiinteze pensionul particular “Maria Ionescu”). Este numita directoare Elena Grecescu care incearca, indrumata de C. Iennescu, sa schimbe orientarea scolii. La sfarsitul acestui an, scoala scotea prima promotie de absolvente a patru clase. Dar Ministerul nu a permis eliberarea unor diplome sau atestate deoarece scoala nu avea organizarea si programele scolilor secundare ale statului.
Ca urmare, Sectiunea angajeaza ca directoare o profesoara de cariera, Herminia Lucasievici, impreuna cu care incearca sa dea o noua orientare institutiei. S-a stabilit un plan de invatamant asemanator cu al celorlalte cinci scoli secundare din tara iar directoarea a mers prin toate acestea pentru a observa cum este organizat acolo procesul de invatamant. S-a multumit cadrelor didactice care predasera pana atunci gratuit si s-a hotarat ca de acum inainte Sectiunea sa le plateasca o oarecare indemnizatie. In schimb, li se cerea sa respecte strict orarul scolii si ca prezenta si ca punctualitate, sa predea ceea ce se cerea prin programe si sa fie exigente in notare si promovare. Sectiunea a apropiat mult programele de cele ale scolilor secundare ale statului.
In septembrie 1881, presedintele “Societatii” C.T. Grigorescu, isi arata dorinta <<... sa puna Scoala secundara de fete din aceasta urbe pe un picior egal cu celelalte scoli ale statului, de acea categorie...>>
Profesorii, intruniti in consiliu extraordinar la 25 septembrie, hotarasc infiintarea clasei a V-a pentru ca absolventele scolii sa aiba aceleasi drepuri cu cele ale unitatilor apartinand statului si sa poata deveni invatatoare si institutoare. Infiintarea clasei a V-a a sporit si mai mult cheltuielile Sectiunii, care nu mai poate plati la timp diurnele si salariile, nici intretinerea elevelor sarace.
In 1882, Herminia Lucasievici s-a mutat la Bucuresti si Sectiunea a numit ca directoare pe Eliza Ionescu. Impreuna cu Sectiunea, ea a depus staruinte neincetate pe langa Minister pentru preluarea scolii, ea neputand sa se mai intretina din fonduri proprii. Au intervenit si autoritatile locale si in special deputatii de Prahova, unii dintre acestia fiind chiar profesori. In cele din urma s-a reusit acest lucru, Societatea ramanand doar sa sprijine mai departe scoala.
In primavara anului 1886, statul accepta sa preia Scoala secundara din Ploiesti, inscriind-o in bugetul Ministerului Instructiunii Publice si Cultelor si sub autoritatea completa a acestuia. Faptul era din multe puncte de vedere benefic,in primul rand prin aceea ca erau asigurate salariile cadrelor didactice, dar s-a ivit si o mare primejdie. Ministerul cunostea mari presiuni din partea ploiestenilor si a oamenilor politici care depindeau de electoratul ploiestean pentru infiintarea unei scoli profesionale. Pentru ca nu avea mijloace materiale, a tot amanat mereu acest lucru. Acum a socotit ca a sosit momentul si a hotarat transformarea scolii secundare in scoala profesionala. Masura n-a fost insa bine primita de ploiesteni. S-au ridicat proteste din toate partile, iar Sectiunea Societatii a amenintat ca reziliaza intelegerea cu Ministerul si isi va relua scoala. Pana la urma, Ministerul a cedat. Scoala a fost mentinuta si si-a pastrat profilul ei teoretic.
Paul D. POPESCU
