Peste jumatate din suprafata agricola a tarii este detinuta de fermele de subzistenta si semisubzistenta
Atunci cand vine vorba despre subventiile acordate fermierilor romani, una dintre conditiile esentiale impuse de Uniunea Europeana este constituirea acestora, asa cum se intampla in multe tari, in grupuri (organizatii) de producatori care sa-si comercializeze productia obtinuta. Aceste grupuri pot fi societati comerciale, asociatii agricole, cat si cooperative agricole. In acest sens, Programul National de Dezvoltare Rurala, prin care se deruleaza fondurile comunitare, include o masura denumita chiar „Infiintarea grupurilor de producatori” (sau Masura 142, cum o mai numesc specialistii). In perioada 2007-2009, sprijinul financiar comunitar pus la dispozitia agricultorilor romani s-a ridicat la aproape 21 milioane de euro. Cu toate acestea, Ministerul Agriculturii a inregistrat doar… sase proiecte de constituire a unor astfel de forme asociative, a caror subventionare insumeaza mai putin de 3 la suta din suma alocata.
De ce nu se inghesuie taranii sa se inscrie in aceste forme asociative? Marian Marcu, purtatorul de cuvant al Directiei Agricole Prahova, considera ca aceasta reticenta a producatorilor agricoli are la baza trei cauze principale: lipsa de informarea acestor fermieri in ceea ce priveste avantajele conferite de asociatiile profesionale; gradul diferit de pregatire a persoanelor implicate in formele asociative (intelegerea diferita a scopurilor si a principiilor de functionare ale acestora); persistenta inca in mentalitatea unora a neajunsurilor indurate pe vremea cand erau inscrisi in fostele cooperative agricole de productie (CAP-uri). „Astfel se explica, dupa opinia mea, faptul ca la nivelul Prahovei exista constituite, pana acum, doar patru grupuri de producatori, toate in sectorul legume-fructe”, adauga interlocutorul nostru.
Din discutiile purtate cu cativa producatori agricoli individuali am constatat ca, in afara celor amintite, mai exista o cauza despre care factorii responsabilii se cam feresc sa vorbeasca: nivelul de atractivitate redus al schemei de sprijin oferit fermierilor constituiti in astfel de grupuri de producatori. Spre exemplu, in primii doi ani de la infiintarea grupului, acestuia ii va fi rambursat, drept subventie, doar 5 la suta din valoarea productiei agroalimentare vanduta pe factura, 4 la suta in al treilea an, 3 la suta in anul patru si 2 la suta in al cincilea an. Iar taranii considera insuficient acest sprijin. Si mai este un impediment. Un producator individual, spre exemplu, poata sa-si vanda, la un moment dat, rosiile cu 10.000 de lei vechi/kilogramul. In schimb, in cazul unui grup de producatori, ca sa-si poata achita darile catre stat (impozite, TVA), acesta este nevoit sa mai adauge 3.000 -4.000 lei vechi la kilogram. Prin urmare, exista riscul sa ramana cu marfa nevanduta. De aici si explicatia pentru care taranii nu prea sunt tentati sa se asocieze.
Dupa descrierea, fie si succinta, a acestui tablou sumbru, putem intelege mai usor de ce, la aproape doi ani de cand Romania a devenit membru al Uniunii Europene, aproape 60 la suta din suprafata agricola a tarii este detinuta de exploatatiile (fermele) de subzistenta sau semisubzistenta.
C. DUMITRU
