
Podul de lemn din Ploiesti necesita reparatii
Podul din Ploiesti care face legatura intre strazile Depoului si Marin Mehedinteanu (denumit si podul de lemn) trebuie urgent reabilitat, intrucat prezinta un risc major de producere a unor accidente tehnice. Aceasta cu atat mai mult cu cat circulatia auto in zona este extrem de intensa, inclusiv a autovehiculelor de mare tonaj. Concluzia ii apartine unui specialist in materie – Marian Anisie, directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial in Constructii Sud-Muntenia Ploiesti, iar aceasta a fost desprinsa in urma unei recente verificari tehnice amanuntite a podului respectiv. „Construit prin anii ’30- ’35 si reparat o singura data, in urma cu aproape o jumatate de secol, podul are infrastructura partial degradata, structura de rezistenta si armaturile – corodate. Prin urmare, am instiintat proprietarul acestuia, Primaria Ploiesti, ca, pe de o parte, se impune, cat mai rapid posibil, o reparatie capitala a podului, iar pe de alta, ca, intre timp, este necesara montarea unor indicatoare de restrictionare in zona a circulatiei autovehiculelor grele”. Ceea ce s-a si intamplat. Astfel, printr-un comunicat remis, ieri, redactiei, Primaria Ploiesti, ne-a precizat ca „podul urmeaza a fi reabilitat cu ajutorul unor fonduri europene, sens in care a si fost depusa documentatia aferenta la Ministerul Dezvoltarii. De asemenea, pentru siguranta circulatiei, incepand cu data de 1 septembrie a.c., podul poate fi tranzitat doar de autovehiculele cu un tonaj sub 3,5 tone si o inaltime mai mica de 2,5 metri, iar viteza maxima admisa va fi de 5 km/h”. In acelasi comunicat se precizeaza ca, urmare a lucrarilor de consolidare a podului, traseul 4B va avea urmatoarea ruta: traseu normal, pe sensul spre Mimiu, pana pe Strada Cap. Av. Popescu Ciocanel, apoi dreapta Rudului – stanga Depoului – stanga Stindardului, cu statia Rafinorilor, vizavi de Spalatoria auto, dupa care traseu normal pana la Vega. Pe perioada acestor lucrari, statia Rafinorilor de pe strada cu acelasi nume se muta pe Str. Stindardului.
D. CONSTANTIN














