Administratia Domeniului Public si Privat (ADPP) Ploiesti informeaza ca au fost sustrase de pe domeniul public aproximativ 350 bucati de plante de sezon(tufanica) din zonele Coreco, Caraiman, Rapsodiei, Cameliei, rond Hale, Lic. Mihai Viteazul, parc Caragiale, Catedrala, Eminescu, DN 72, Baraolt, Paltinis.
De asemenea, lucratorii Serviciului Spatii Verzi al ADPP Ploiesti au constatat lipsa a doua ghivece mari, cu plante decorative, amplasate in zona statiei RATP – Complexul Mestesugaresc.
Primaria Municipiului Ploiesti, prin Administratia Domeniului Public si Privat, precizeaza faptul ca protejarea investitiilor de acest fel, din banii publici, se realizeaza numai cu sprijinul locuitorilor orasului. In acelasi timp, face din nou apel la spiritul civic al cetatenilor, indemnandu-i sa contacteze Serviciul Politiei Comunitare, la numarul 0244.954, in cazul in care sesizeaza astfel de situatii.