Pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia

Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait in cetatea Nicomidiei, pe vremea imparatiei lui Maximian. Acesta a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost supusi la multe chinuri. Adrian i-a intrebat: “Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?”, iar ei i-au raspuns: “Pentru ca sa dobandim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dansul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvantul sa le povesteasca”. Auzind acestea, Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dansii. Scriindu-l aceia si pe dansul, il bagara in fiare si la inchisoare.