
Criza a injumatatit numarul turistilor pe Litoralul romanesc
Desi calitatea serviciilor oferite turistilor sunt inca departe de nivelul celor din statiunile bulgaresti, turcesti sau grecesti – caci despre calitatea celor existente in Tenerife, Costa Brava sau Cote d’Azur nici nu indraznim sa visam!- majoritatea romanilor preferau, in anii din urma, sa-si petreaca vacantele pe litoralul romanesc. Mai ales in luna august (asta si pentru faptul ca aceasta era considerata varf de sezon), mai toate hotelurile riverane Marii Negre erau aproape integral ocupate. Astazi, situatia este cu totul alta. Administratorii hotelurilor care, spre exemplu, inregistrau un grad de ocupare de 70 – 80 la suta, trebuiau sa se considere foarte fericiti. Aceasta deoarece in vecinatatea lor existau alte doua-trei hoteluri cu lacatul pe usa. Mai mult, imaginea trista a unora dintre aceste hoteluri (usi scorojite, geamuri sparte, buruienile cat gardul) reprezenta dovada certa ca nici in anii din urma n-a mai trecut picior de turist pe aici. Pe de alta parte, pe soseaua dintre Constanta si Vama Veche am intalnit nenumarati localnici care fluturau cu disperare cunoscutele cartonase cu inscrisul „cazare” in fata masinilor inmatriculate in alte judete decat Constanta. Foarte putini aveau, insa, norocul sa puna mana pe cate un client. Toate aceste crude realitati au o singura explicatie: criza economica din care Romania pare ca nu mai este capabila sa mai iasa.
l Costul inchirierii unui
sezlong, cat o masa de pranz
Spre deosebire de anii trecuti, urmare deciziei Ministerului Turismului de a le da in administrarea unor firme private, plajele sunt ceva mai bine intretinute. Rare erau cazurile in care te impiedicai, spre exemplu, de cate un cocean de porumb fiert sau pahar de bere din plastic. Plaja era curatata zilnic de astfel de resturi menajere, cosurile de gunoi erau la tot pasul, iar spiritul civic al turistilor s-a dovedit a fi un pic mai pronuntat, fata de alti ani. Nu la fel putem spune despre firmele de salubritate. Cel putin in zona digurilor, sacii din plastic doldora de resturi menajere se ridicau din an in paste. De aici si mirosul neplacut imprastiat la mijlocul zilei, din cauza temperaturilor caniculare.
Revenind la plaja, pe langa clasicele umbrelute fixe acoperite cu stuf, a fost extinsa si moda sezlongurilor. In vecinatatea fostei resedinte de vara a lui Nicolae Ceausescu, de la Neptun, erau cateva mii. Asa ca muritorilor de rand, posesori de cearceaf, le mai ramasesera la dispozitie mai putin de o treime din suprafata plajei.Chiar daca stateai o zi sau doar cateva ore, inchirierea unui sezlong costa tot 20 de lei. Adica aproape cat un pranz la o terasa din apropiere.Din acest motiv, rare au fost zilele in care gradul de ocupare a sezlongurilor trecea de 60 la suta. Si pentru ca tot am amintit de preturi, un pahar de bere pe plaja costa 5 lei, 100 grame de hamsii prajite – 4 lei, o sticla (1/4) de apa minerala – 3,5 lei, porumbul fiert – 3 lei bucata, shaorma – 12 lei/ portia, strugurii – 9 lei/ kilogramul, piersicile – 6 lei/ kilogramul. Cat priveste masa la restaurant sau terasa, pentru aceasta trebuia sa scoti din buzunar cel putin 30 de lei de persoana. Iar daca mai doreai si-un coniac inainte, plus o bere dupa… Insa, in opinia comerciantilor, astfel de preturi erau mai mult decat acceptabile, de vreme ce in vitrinele majoritatii braseriilor sau restaurantelor intalneai nelipsitele placute cu inscrisul „meniu de criza”.
l Bugetarii tin „steagul sus”
Legat de petrecerea timpului liber, majoritatea turistilor optau pentru plimbarile pe principala artera a statiunii sau pe faleza, depanarea unor amintiri cu prietenii la o bere pe terasa unui restaurant sau vizitarea magazinelor in cautarea suvenirurilor pentru cei dragi. Desi nu cu frecventa de odinioara, unii preferau vizionarea unor concerte, organizate la gradina de vara din Neptun. Solistii de muzica usoara sau populara prezenti pe afise erau reuniti, probabil, in functie de afinitati – desi nu-mi explic, de pilda, motivul evolutiei, in acelasi spectacol, a binecunoscutei interprete de muzica populara Irina Loghin cu…manelistii Florin Salam sau Vali Vijelie. Singurul care a indraznit sa nu imparta scena cu nimeni pe durata unui spectacol a fost „masina de ras” Doru Octavian Dumitru. Si el, si ceilalti artisti au avut seri mai bune – cand toate biletele au fost vandute, sau mai proaste – cand pretul a fost redus la jumatate (10 lei), pentru a nu evolua in fata unei sali semigoale.
Spuneam la inceputul acestor randuri ca, spre deosebire de alti ani, numarul turistilor sositi pe Litoralul romanesc s-a injumatatit, cu toate videoclipurile lansate de Elena Udrea. Acestia ar fi fost si mai putini daca, in pofida efectelor crizei, bugetarii nu s-ar fi ambitionat sa tina „steagul sus”, caci peste 70 la suta dintre turisti erau veniti prin sindicat. Nici la resedinta de vara a fostului dictator nu era cine stie ce agitatie. Semn ca parlamentarii nostri fie au ales destinatii exotice pentru a-si petrece vacanta de vara, caci la ei criza nu se simte!, fie au ramas in Bucuresti, ingrijorati fiind, probabil, de… rezultatul anchetelor Comisiei „Elena Udrea”, Comisiei „Nemirschi” sau de evolutia in sondajele de opinie a candidatului lor pentru apropiatele alegeri prezidentiale…
D. CONSTANTIN














