Mentinerea „pe linia de plutire” a activitatii intreprinderilor mici si mijlocii sau dezvoltarea celor nou-infiintate reprezenta un proces destul de dificil si in anii anteriori, daramite in contextul economic actual deloc favorabil, din cauza efectelor crizei. Acesta este, de altfel, si principalul motiv pentru care cateva zeci de mii de IMM-uri au dat, deja, faliment, la nivel national. Cu toate aceste greutati, exista nenumarati intreprinzatori mici si mijlocii care vor sa-si dezvolte afacerea, detin proiecte de investitii viabile, insa garantiile de care dispun sunt insuficiente pentru accesarea unor credite bancare. In sprijinul lor poate veni, spre exemplu, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), in sensul ca, dupa cum o arata si numele, acesta poate imparti cu institutia bancara creditoare riscul investitiilor pe care administratorii unor IMM-uri doresc sa le realizeze.
Solutionarea, in maximum 2-3 luni
Dupa cum ne-a confirmat Irina Constantinescu, director executiv al Directiei sinteza, risc, strategie si relatii institutionale din cadrul FNGCIMM, biroul din Ploiesti al acestei institutii a primit si analizat, de la inceputul anului, peste 100 de dosare de garantare pentru IMM-urile din Prahova, cu o valoare cumulata de aproximativ 38 de milioane de lei. „In functie de tipul (valoarea) garantiei, respectiv de complexitatea unui dosar, analiza solicitarii poate dura intre 1-7 zile, de la momentul in care dosarul de garantare este complet, din punctul de vedere al documentatiei cerute de lege. In cazul unor credite de investitii cu valori mai mari, solutionarea cererii poate dura, insa, pana la 2-3 luni. De la inceputul anului si pana la data de 21 august a.c., au fost aprobate 93 de garantii pentru tot atatea IMM-uri din Prahova, in valoare totala de 29,1 milioane de lei”, a adaugat interlocutoarea noastra. Cat priveste numarul de solicitari de garantii, in trimestrul al doilea din 2009 acesta a fost de peste trei ori mai mare, comparativ cu primul trimestru urmand, astfel, tendinta inregistrata si pe plan national. Garantiile solicitate de intreprinzatori au fost transmise de 14 dintre cele 25 de banci care au semnat conventii-cadru de parteneriat cu FNGCIMM.
Reamintim ca pentru a beneficia de garantarea creditelor de catre stat, IMM-urile interesate trebuie sa aiba, potrivit legii, o cifra de afaceri mai mica de 50 de milioane de euro – echivalenta in lei – sau sa detina active totale care nu depasesc valoarea de 43 milioane de euro (echivalenta in lei). De asemenea, numarul mediu de salariati nu trebuie sa fie mai mare de 250. Garantiile acordate de stat IMM-urilor provin fie din fondurile proprii ale FNGCIMM sau din cele de administrare, fie din finantarile accesate din fondurile europene.
D. CONSTANTIN














