Anuntata inca de anul trecut, stirea implementarii sistemului de monitorizare video a traficului a generat in presa titluri amintind de vigilentul „Big Brother” care nu i-ar scapa din ochi pe soferii ploiesteni. Realitatea este mult mai clara decat s-ar fi crezut. Directia Mobilitate si Trafic Urban din cadrul Primariei Ploiesti asteapta, inca de anul trecut, sa monteze 13 camere video destinate monitorizarii traficului rutier din Ploiesti. Achizitionate in 2008 cu 3000 de euro, de catre Primarie, cele 13 camere asteapta sa fie montate. Din pacate, birocratia stufoasa si multimea de aprobari necesare intarzie acest moment. „In total sunt in discutie 17 camere video, dintre care patru sunt deja montate inca din 2007 dar au functionat doar un an. Mai raman celelalte 13 care mai trebuie instalate la reteaua de semaforizare, deoarece legatul la iluminatul public este problematic”, explica Nicolae Nan, seful Directiei Mobilitate si Trafic Urban a Primariei Ploiesti. „Acest sistem de monitorizare al traficului pe care dorim sa il implementam nu are rolul de a urmari pe cineva sau de a surprinde contraventii rutiere. Rolul sau este pur informativ asupra functionarii semafoarelor si a fluxului de circulatie in anumite intervale orare. Daca se va constata o inmultire a contraventiilor intr-o anumita intersectie vom implementa si softul de inregistrare pe suport digital a imaginilor, dar deocamdata nu este cazul”, a mai spus Nan. Urmatoarele camere vor fi instalate la intersectiile strazilor: Independentei cu Maramures, Republicii cu Vestului, Grigore Cantacuzino cu Vestului, Vasile Lupu cu Republicii, Valeni cu Gheorghe Doja, Erou Calin Catalin cu Romana, Plaiesilor cu Rudului, Nicolae Balcescu cu Armoniei, Cantacuzino cu Torcatori, Andrei Muresanu cu Nordului si Malu Rosu cu Vestului. Seful Directiei recunoaste utilitatea sistemului de monitorizare care a functionat pana in ianuarie, anul acesta prin cele patru camere montate la intersectia de langa fosta Casa a Casatoriilor, la intersectia Bulevardului Republicii cu strada Take Ionescu si intersectia din Piata Mihai Viteazul. Acesta ne-a spus ca decizia desfiintarii trecerii de pietoni de langa Hotel Central a fost luata pe baza concluziilor trase in urma monitorizarii video din respectiva intersectie. „Nu mai dau pronosticuri referitoare la data la care vor fi in sfarsit instalate celelalte 13 camere si puse in functiune. Eu sper ca in cel mai scurt timp sa putem finaliza si aceasta etapa”, a spus Nicolae Nan. Deocamdata, Directia a fost ocupata cu montarea a 20 de indicatoare cu lumina intermitenta pentru semnalizarea trecerilor de pietoni nesemaforizate. Acestea au fost amplasate in general pe axa principala de traversare a orasului, de pe Bulevardul Petrolului, pana la iesirea din Ploiesti catre Brasov. Mai trebuie, evident, o aprobare de la societatea de furnizare a energiei electrice pentru racordarea la retea a acestor semafoare.
Alex POLICALA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMondo Sport
Articolul următorMEMORIA ZIDURILOR