* 15% – aproape falimentare
* Patronatele cer scutirea de taxe si impozite

Sapte firme din zece si-au redus activitatea, iar unele sunt in pragul falimentului. Este situatia pe primele patru luni ale anului pe care oamenii de afaceri au prezentat-o guvernantilor. Patronatele spun ca masurile luate de Executiv sunt insuficiente si cer alte ajutoare pentru mediul de afaceri. Printre acestea, scutirea de taxe si impozite pentru cei care fac investitii.
Datele stranse de Consiliul National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii arata ca in intervalul ianuarie-aprilie 2009, trei sferturi din firme si-au incetinit motoarele pentru ca nu mai au bani. Mai mult, 15% dintre aceste companii cu probleme sunt aproape de faliment. Oamenii de afaceri spun ca nici masura prin care firmele pot cere amanarea platii restantelor catre buget timp de sase luni nu-i ajuta prea mult. Si asta fiindca firmele trebuie sa indeplineasca prea multe conditii pentru a obtine aceasta pasuire de la stat. Intarzierea capitalizarii CEC si Eximbank este o alta problema pentru patroni pentru ca astfel nu pot face rost de bani.
Nu in utimul rand, patronatele cer ca programul Prima Casa sa fie aplicat doar pentru construirea de locuinte noi, pentru ca astfel sa fie incurajate investitiile in Romania.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLUMEA IN CARE TRAIM
Articolul următorSe descurca in amicale