Judetul Prahova, reprezentat la intalnirea cu regele Belgiei
Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean Prahova, a participat, la inceputul acestei saptamani, la o serie de intalniri prilejuite de prezenta, in Romania, a regelui Albert al II-lea al Belgiei si a reginei Paola. Astfel, pe data de 7 iulie, seful administratiei judetene , alaturi de importanti reprezentanti ai societatilor prahovene, a participat la o sesiune de lucru, organizata la Bucuresti, cu tema “Eco – tehnologie si eco-eficienta”, manifestarea fiind organizata de Alianta Confederatiilor Patronale din Romania si Federatia Intreprinderilor din Belgia. In cadrul reuniunii s-au purtat discutii despre investitii in domeniul energiei regenerabile. Ieri, la Forumul economic romano-belgian, care a vizat promovarea cooperarii economice, presedintele Consiliului Judetean Prahova a evidentiat implicarea in poiecte comune in sectorul de infrastructura si cel agroalimentar, precum si posibilitatea promovarii de noi domenii de cooperare.
S-a finalizat podul din localitatea Nedelea
Saptamana viitoare va avea loc receptia lucrarilor efectuate la podul peste raul Prahova, aflat in localitatea Nedelea, pe drumul judetean 101 I care face legatura intre localitatile Ploiesti, Buda, Nedelea, Filipestii de Targ, Satul Miner, Ditesti. Aceasta constructie a fost avariata in perioada inundatiilor din anul 2005 si s-a realizat in cadrul Programului Phare – Coeziune Economica si Sociala. Lucrarile au fost evaluate la suma de 2.981.602 lei, benficiari ai obiectivului fiind atat locuitorii comunelor Aricestii Rahtivani si Filipestii de Targ, cat si transportatorii aflati in tranzit.
S-a facut pace!
La lucrarile care se efectueaza pentru primul tronson al autostrazii nu sunt probleme. Asigurarile au fost date, recent, de catre prefectul judetului, Radu Oprea, care ne-a declarat ca, intr-un fel, a fost rezolvata si problema familiilor din Barcanesti ale caror case urmeaza sa fie demolate. Concret, proprietarii in cauza, in calitate de expropriati, au fost de acord cu primirea despagubirilor pentru case si teren. Nu este insa exclusa posibilitatea ca acestia, nemultumiti de sumele primite, sa actioneze in judecata Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale, beneficiarul autostrazii, si, totodata, institutia careia i-au revenit toate operatiunile care au vizat inclusiv procesul de expropriere a imobilelor si acordarea despagubirilor.














