Petrom a anuntat ca a ieftinit, incepand de ieri, preturile de referinta la combustibilii comercializati in reteaua proprie cu sase bani pe litru, ca urmare a evolutiei cotatiilor internationale la produsele petroliere, potrivit unui comunicat al companiei. Benzina Premium fara plumb costa incepand de ieri 3,75 lei/litru, benzina Top Premium fara plumb 99+ ajunge la 4,08 lei/litru, iar sortimentele OMV Carrera 95 si OMV Carrera se comercializeaza cu 3,85, respectiv 4,48 lei/litru. In cazul motorinei, sortimentul Top Euro Diesel 5 se vinde cu 3,61 lei, iar cel de OMV Sprint Diesel cu 3,66 lei. Motorina Euro Diesel 5 se comercializeaza cu 3,48 lei/litru, in timp ce motorina OMV Premium Diesel costa 3,94 lei.













