De la inceputul anului, una dintre prioritatile Politiei Municipale in Campina o reprezinta combaterea si prevenirea infractiunilor din mediul stradal. In cadrul unor operatiuni de anvergura desfasurate in acest sens, au fost angrenate toate fortele operative aflate la dispozitie, precum si agenti de politie adusi din comunele invecinate. Comparativ cu anul 2008, infractionalitatea la nivelul Campinei a crescut foarte putin. Au fost comise 491 de infractiuni, dar acestea nu tin de marea criminalitate, ele reprezentand, in majoritate, amenintari, loviri si violari de domiciliu. Anul acesta, pana in prezent, politistii nu s-au confruntat cu cazuri de infractiuni cu violenta, de genul talhariilor si al omorurilor.
In schimb, poate si pe fondul accentuarii crizei globale, a crescut, numarul infractiunilor economico-financiare, comise de asa-zisele gulerele albe, persoanele respective primind aceasta denumire in studiile de criminologie deoarece nu provin din mediile sarace ale societatii. Astfel, in prima jumatate a anului in curs, au fost produse 102 infractiuni de evaziune fiscala, prin diferite procedee. Totusi, prin actiuni rapide si concertate, organele de politie au reusit ca aproximativ jumatate din prejudiciile create sa fie recuperate. In ultimele luni, in cadrul operatiunii “Strada 2009″, care a fost declansata in baza unui plan transmis de catre esaloanele superioare, Politia Municipala (in colaborare cu agentii comunitari aflati in subordinea Primariei) a reusit sa tempereze fenomenul infractional stradal. Insa, munca politistilor campineni s-a desfasurat si pe alte fronturi, caci in specificul meseriei intra si actiunile preventive, activitatea de prevenire a diverselor contraventii si infractiuni.
De aceea, politistii de proximitate au organizat in scolile din localitate 53 de lectii deschise, in cadrul carora au fost consiliati aproape 100 de elevi, despre cum sa evite aglomerarile (pentru a nu cadea victime hotilor de telefoane mobile) si situatiile generatoare de violente, despre cum sa se fereasca de practicantii jocului “alba-neagra” si de sarlatanele care se ocupa cu “ghicitul in palma”.
Au mai fost organizate 12 actiuni pentru combaterea absenteismului scolar, in cadrul carora au fost verificate barurile si restaurantele din zona invecinata unitatilor de invatamant, precum si paza acestora din urma.
Adrian BRAD













