Inspectoratul General al Politiei Romane, prin Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane, a initiat, recent, o campanie de prevenire a exploatarii sexuale a femeilor, intitulata: “Omul cu doua fete”. Mesajul sugereaza faptul ca traficul de persoane se poate ascunde in spatele unei fete prietenoase, afisul campaniei avand o imagine sugestiva : o mana ce intinde o floare ce are in loc de petale lame de cutit.
Timp de trei luni, la nivel national, se vor derula actiuni de informare, iar sloganul cu ajutorul caruia va fi atrasa atentia tinerelor asupra pericolului sclaviei sexuale este “ Tu contezi !”. In fiecare an, sute de romance ajung victime ale traficantilor de carne vie, care le promit ca le ajuta sa se angajeze ca barmanite, dansatoare, muncitoare in domeniul agricol etc., in tara sau in strainatate. Ajunse la destinatie, ele sunt obligate sa se prostitueze, iar de multe ori sunt sechestrate, amenintate sau li se iau actele pentru a nu fugi. Cel mai des cad victime femeile cu varste intre 16 si 25 de ani, din mediul rural, iar demersul initiat la nivel national va viza cu prioritate acest segment de varsta.
Si in Prahova, reprezentantii Centrului Regional Impotriva Traficului de Persoane Ploiesti vor derula actiuni de informare, in cadrul campaniei. Ei vor efectua deplasari atat in taberele scolare, pe perioada verii, cat si in institutii de invatamant ( mai ales in licee si grupuri scolare din mediul rural), pentru a discuta cu tinerele despre pericolul exploatarii sexuale. La nivel national, au fost realizate spoturi radio – TV, fluturasi, afise si alte tipuri de materiale informative, menite sa determine tinerele sa nu aiba incredere in oricine le promite locuri de munca perfecte. Campania se desfasoara in cadrul proiectului de twinning PHARE RO 06 IB JH 08 „Consolidarea capacitatii institutionale pentru prevenirea traficului de persoane in Romania”. Acesta este implementat de catre Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane, impreuna cu Institutul Ludwig Botzmann al Drepturilor Omului din Austria, Fundatia Germana pentru Cooperare Juridica Internationala si Centrul European pentru Drept Public din Grecia.
Ana-Maria MAXIM















