Transferul pensiilor romanilor cu domiciliul in strainatate

Mai multi cetateni romani cu domiciliul in strainatate ni s-au adresat, in ultima vreme, solicitand informatii suplimentare legate de procedura transferului pensiilor, precum si al altor drepturi de asigurari sociale din Romania intr-o alta tara. Iata, pe scurt, care sunt precizarile Casei Nationale de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS) legate de subiectul mentionat.
Un prim aspect demn de consemnat ar fi acela ca CNPAS a incheiat un parteneriat cu Citibank Romania, prin intermediul caruia pensiile si alte drepturi de asigurari sociale cuvenite beneficiarilor sistemului public se transfera in strainatate, intr-un cont bancar deschis de acestia la o banca de pe teritoriul statului de domiciliu sau de sedere obisnuita, dupa caz. Cheltuielile generate de acest transfer se suporta, potrivit legii, de catre beneficiari, prin diminuarea sumelor ce fac obiectul transferului, cu exceptia situatiilor in care prevederile instrumentelor juridice cu caracter international la care Romania este parte dispun altfel. Conform parteneriatului amintit, comisionul bancar de transfer este de 0,15 la suta din suma totala, respectiv minimum 1,5 euro pentru fiecare plata. Important de retinut este, de asemenea, si faptul ca tot in baza colaborarii cu Citibank Romania, o serie de servicii bancare (de genul deschidere de cont, administrare cont, transmitere lunara de extrase de conturi sau investigatii referitoare la returnarea unor sume) beneficiaza de gratuitate.
In comunicatul CNPAS se mai arata ca beneficiarii nerezidenti pot solicita transferul bancar al drepturilor care li se cuvin dintre cadrul sistemului public de pensii intr-una dintre urmatoarele valute: euro, dolari sau lire sterline. Pentru a evita efectuarea unor plati necuvenite sau catre alti beneficiari nerezidenti a caror situatie s-a modificat, se utilizeaza certificatul de viata ca si instrument de verificare administrativa. Altfel spus, certificatul de viata constituie dovada pe baza careia se continua plata drepturilor cuvenite beneficiarilor nerezidenti ai sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. In consecinta, acestia au obligatia de a transmite anual, pana cel tarziu la data de 31 decembrie a fiecarui an, un certificat de viata catre casa teritoriala de pensii indreptatita. In situatia in care un beneficiar nerezident nu prezinta sau nu transmite certificatul de viata in termenul indicat, casa teritoriala de pensii competenta suspenda plata drepturilor de pensie ale acestuia, incepand cu luna februarie a anului in curs.
C.D.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPana la toamna,
Articolul următorCalendarul zilei