Tipografia Progresul(I)
Tipografia a inceput sa functioneze in aprilie 1880 si acum un secol era cea mai importanta intreprindere de acest fel din Regatul Romaniei.
Tipografia a fost infiintata de Constantin T.Grigorescu, avocat, mare om politic liberal radical “cauzas” in 1848, luptator pentru unire intre 1857-1859, participant la miscarile democratice din 1866, 1869 si 1870, mult timp primar al Ploiestilor, de trei ori deputat in Parlamentul Romaniei. Ideea de a face o tipografie i-a venit, probabil, de la faptul ca, editand, ca director si proprietar, ziarul “Democratul”, era de multe ori in situatia de a nu-l putea scoate la timp, neavand cu ce-l plati. Om perspicace, Grigorescu a pus ochii pe un teren destul de intins din “Campul puscariei”, cumparandu-l la un pret modic, prin 1878, cand lucrarile Bulevardului, de-abia incepute si intrerupte de razboi, nu fusesera reluate.
Constructia a inceput imediat si s-a terminat la sfarsitul anului 1879, intre timp fiind comandate si masinile in Germania.
In aprilie 1880, tipografia PROGRESUL a inceput sa functioneze, aparand aici ziarul “Democratul”, cateva carti si brosuri si mai multe, mult mai multe, registre, formulare, publicatii ale primariei si prefecturii etc. Desi firma era foarte apreciata in oras, C.T.Grigorescu facea mereu datorii. Ziarul sau, cu toate ca era citit si asteptat, fiind un ziar politic se difuza mai mult gratuit. Afisele electorale se tipareau fara bani, patronul fiind mereu candidat la primarie sau la parlament. Chiar si pentru publicatiile primariei de cele mai multe ori, cand era el primar nu lua nimic si-i mai datorau bani si autorii unor carti pe care voise sa-i ajute.
In aceste conditii, firma se apropia cu pasi repezi de faliment. Pentru a evita o asemenea situatie, in 1882, C.T.Grigorescu a vandut tipografia, neramanandu-i aproape nimic dupa plata datoriilor. El a mai facut inca o incercare, in aceasta directie, la fel de nereusita.
Cumparatorul, un oarecare Draghiceanu, nu era o personalitate politica sau culturala, dar avea mult spirit comercial. El a reusit sa echilibreze intreprinderea si chiar de la sfarsitul anului 1882 a trecut la tiparirea de manuale didactice, care s-au dovedit cea mai lucrativa parte a activitatii. Draghiceanu si-a dat seama insa ca starea finantelor sale nu-i va permite sa extinda afacerea. De aceea, la sfarsitul anului 1884, el s-a asociat cu inginerul Ion N.Gheorghiu, firma devenind “Fabrica PROGRESUL- stabiliment de arte grafice, confectiuni de hartie si carton”. In 1889, Draghiceanu s-a retras din societatea in nume colectiv (SINC), in locul lui intrand campinenii I.Gheorghiu, Dimitrie Hernea si G.Radulescu, iar in 1899, a devenit Societate anonima.
Ion N.Gheorghiu – nascut la Campulung Muscel, stabilit in Ploiesti, dupa ce statuse o vreme la Campina, era un om de mare suprafata. Inginer cu studii in tara si in strainatate, el a facut politica, ajungand deputat in doua legislaturi. Desi a initiat si condus importante afaceri in domeniul petrolului, nu a neglijat nici “Progresul” caruia i-a acordat intreaga sa experienta manageriala. Prin noi cumparari de terenuri a creat un domeniu de circa 3 hectare cu fatada principala pe nou taiata strada Elisabeta (azi Traian Vuia) pe care ocupa numerele 1-7 si cu alta fatada pe viitoarea strada Eminescu. Locul era mult mai intins decat cel pe care avea sa se ridice peste decenii, caminul de nefamilisti si clubul Uzinei “1 Mai”.
Aici a fost ridicat un intreg complex de cladiri, majoritatea in arhitectura industriala specifica epocii.
Pavilionul central, parter si etaj, in forma de T, ocupa peste 700 m.p. si adapostea, intr-o parte a etajului, birourile conducerii si administratiei, iar in tot restul – marile ateliere de tipografie, legatorie, cartonaje etc. Un alt mare corp, tot etajat, constituia depozitul de hartie si alte materiale, iar un altul, mai scund, alipit celui central adapostea grupul mecano-energetic, cu un cos de peste 40 metri inalatime. Pe latura dinspre strada Elisabeta se gaseau:” castelul de apa”, paralelipipedic, de 12 m inaltime, cu acoperis piramidal, “expeditia” si depozitul de carti. Tot aici, spre coltul sud estic era practicata intrarea principala cu portile largi de fier forjat si “loja” portarilor. In interiorul incintei de zid (inalta de 4 m) se mai gaseau frumoasa locuinta a presedintelui-director general, ca si alte cladiri, nenumarati arbori ornamentali si chiar fructiferi, ca si alta vegetatie mai marunta.
Dotarea era si ea pe masura constructiilor. Se cumparasera treptat cateva zeci de diferite feluri de masini, cele mai performante din epoca de pana la 1900. Aduse din import, majoritatea de productie americana, ele au fost montate de mesteri straini care au ramas la Ploiesti cateva luni, invatand pe muncitorii locali functionarea si depanarea lor.
Paul D.POPESCU
